A fost adus la ştiinţa opiniei publice un litigiu juridic iscat în jurul imobilului din Calea Victoriei nr. 115, veche reşedinţă aristocratică, numai cu un an mai tînără decît Ateneul Român. Face, aşadar, parte din trecutul şi reputaţia oraşului. Este pomenită în documente şi mărturii, înregistrată de memoria generaţiilor sub denumire alternativă, cînd Casa Monteoru, cînd Casa Monteoru-Catargi. Perechea Monteoru-Catargi Originea ei frizează legenda. Ar fi fost zidită din bani aproape căzuţi din cer de către un norocos beneficiar al descoperirii de surse petrolifere pe un teren amărît, de uz agricol. Îmbogăţitul peste noapte s-a trezit învăluit de fumurile măririi. Se întîmpla tocmai să-i fie de imediată trebuinţă a afla un soţ pentru una dintre fete, uşor handicapată (se spune), scurtă de un picior. Nici mai mult, nici mai puţin, a pus la cale lovitura vieţii: un somptuos imobil drept dotă, pe cea mai simandicoasă arteră a Capitalei, la doi paşi de Palatul Ştirbey. Ingenioasa stratagemă a investitorului, numitul Monteoru (indiciu că provenea, probabil, de prin mărginimea Buzăului),avea să-i salte fiica în vîrtejurile „beau-monde“-ului bucureştean. Ce cuget ar fi stat în cumpănă la aşa ispititoare ofertă, măcar pe latură locativă? Fără scrupule din pricina eventualei mezalianţe, ginerele s-a nimerit să fie ceva beizadea ori prin preajmă, exponent al unei familii faimoase în epocă – un veritabil Catargi. De aici, dublul patronim al casei de zestre. Ce-a urmat, e lesne de ghicit. Perechea instalată într-o ambianţă de rang boieresc a intrat în centrul atenţiei tuturor familiilor cu blazon. Sindrofiile mondene s-au ţinut lanţ. Vestitul Claymoor va fi avut ce cancanuri să culeagă, în seri de pomină, animate de dive şi galanţi cu trecere în epocă, suculentă clientelă pentru cronicile sale din L’Indépendance Roumaine. Rumoarea se va potoli, cumva, la ocuparea oraşului