Documentarul despre abilitatea premierului italian de a-şi construi imperiul manipulând opinia publică şi modificând legi, a format cozi interminabile la Cannes. Sursa: AP Photo

Ministrul italian al Culturii, Sandro Bondi, ar merita plătit pentru extraordinar de eficienta publicitate pe care a făcut-o involuntar unui documentar spre care puţini şi-ar fi îndreptat ochii, „Draquila – L'Italia che trema”, în regia Sabinei Guzzanti. Când a anunţat că refuză să apară la Cannes pentru un film „de propagandă” împotriva lui Silvio Berlusconi, presa a ridicat sprâncenele.

Motiv pentru care probabil jumătate din jurnaliştii prezenţi la Cannes s-au îmbulzit la vizionarea documentarului care a avut parte de o proiecţie specială pe Croazetă.

Sabina Guzzanti, fostă prezentatoare a unui show satiric popular în Italia, e o anti-berlusconiană declarată (a regizat în 2005 „Viva Zapatero!”), iar documentarul nu e nici o secundă în altă tabără decât cea anti. Ceea ce devine deranjant, mai ales când Guzzanti dramatizează teribil, pe o muzică apocaliptică, salvată doar de umorul sarcastic al comentariilor din off. Berlusconi a fost, ieri, inamicul public nr. 1 la Cannes.

Mâna lungă a Protecţiei Civile

Subiectul ei de anchetă rămâne însă în picioare, iar felul în care rezolvă puzzle-ul al cărui piesă cheie e Silvio Berlusconi e deja clasica metodă Michael Moore. În aprilie 2009, oraşul Aquila a fost devastat de un cutremur în urma căruia au murit 300 de oameni şi alţi circa 70.000 au rămas fără locuinţă. Cu puţin timp înainte, popularitatea lui Berlusconi începuse să scadă cu o viteză admirabilă, după scandalurile de corupţie şi cele sexuale.

Era momentul perfect ca Berlusconi să se urce la tribună şi să dea o mână poporului. Eficienţa uluitoare a statului i-a întors din drum pe unii dintre cei care începuseră să-l critic