• Sistemul SCADA va permite inregistrarea, urmarirea, controlul si efectuarea comenzilor direct din dispecerat, fara a mai fi nevoie de deplasarea in prima faza la locul avariei, daca aceasta este semnalata
Iesenii urmeaza sa beneficieze de cel mai performant sistem de monitorizare a punctelor termice implementat vreodata in cadrul termocentralei din zona industriala a orasului. Sistemul SCADA va permite inregistrarea, urmarirea, controlul si efectuarea comenzilor direct din dispecerat, fara a mai fi nevoie de deplasarea in prima faza la locul avariei, daca aceasta este semnalata. Desi personalul de exploatare va disparea, rapiditatea in verificari va veni in sprijinul consumatorilor de energie termica ai SC CET Iasi SA. "Daca se intampla ceva pe circuit, acest aspect este imediat sesizabil de pe monitoare. Pot fi vizualizati absolut toti consumatorii si poate fi determinata cauza unei avarii, inainte ca echipele noastre sa ajunga la locul defectiunii. Rapiditatea cu care vor fi efectuate interventiile va fi mult mai mare, toate masurile fiind luate in beneficiul utilizatorului final", a explicat Neculai Parasc, purtatorul de cuvant al SC CET Iasi SA.
Investitia se amortizeaza in sase luni
Sistemul va permite o reducere substantiala a cheltuielilor pentru fondurile salariale, intrucat, in total, vor lucra doar cinci angajati pe o tura. Conducerea termocentralei iesene apreciaza ca sumele cheltuite pentru achizitionarea sistemului se vor amortiza in aproximativ jumatate de an, data fiind economia cu remuneratiile angajatilor. Dupa instalare, sistemul va cuprinde toate punctele si modulele termice din oras, dar va putea fi implementat si la punctele termice care asteapta sa fie modernizate. De asemenea, performanta programului va putea fi aplicata si in cazul in care se va realiza distributia pe orizontala a energiei termic