De indemnizatia primita de parinte pentru cresterea copilului pana la doi ani beneficiaza cam 200 de mii de persoane, un numar infim comparativ cu al pensionarilor sau al bugetarilor, insa posibila ei reducere a starnit o emotie comparabila cu reducerea pensiilor, dar si aprige polemici.
Sunt, de-o parte, cei care considera ca amputarea acestor indemnizatii ar reprezenta un adevarat atentat la securitatea copiilor. De partea cealalta sunt cei care vad in aceste sume doar o risipa si, ca dovada, nu exista in unele tari occidentale. Si unii, si ceilalti au bucata lor de dreptate. Privita fara emotie, chestiunea acestei indemnizatii are trei coordonate esentiale: oportunitatea, onestitatea si alternativele.
Este foarte adevarat ca in foarte multe state astfel de indemnizatii nu exista deloc, sunt pe perioade foarte scurte (cateva luni) sau in cuantumuri simbolice, de exemplu SUA sau Franta. Dupa cum exista si tari in care astfel de stimulente pentru mame sunt remarcabile, de exemplu Germania sau Suedia. Diferenta o face politica demografica. Tarile care socotesc ca au o problema demografica aplica politici menite sa stimuleze natalitatea. Germania, de exemplu, si-a schimbat legislatia in domeniu atunci cand a descoperit ca nemtii nu prea mai fac copii, iar tara incepe sa se umple de imigranti si copiii lor.
Romania este intr-o situatie demografica proasta. Studii sociologice, unul chiar foarte recent realizat de o comisie sub patronaj prezidential, ne arata ca populatia imbatraneste galopant, ca rata natalitatii este scazuta, mai ales in randul clasei medii, si ca in cateva decenii nu va mai avea cine sa plateasca pensiile. Este motivul pentru care stimularea natalitatii a devenit absolut necesara. Mai e o alta intrebare: stimulezi familiile sarace printr-o indemnizatie minima garantata sau stimulezi, prin indemnizatie diferentiata, f
