Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD vrea să organizeze proteste, dar nu va incita la violenţe

Publicat in Romania Libera, vineri 14 mai 2010 · ·

PSD va organiza proteste şi va sprijini manifestările de protest organizate de pensionari, agricultori şi sindicalişti, dar nu va incita la violenţă, a declarat vineri într-o conferinţă de presă preşedintele partidului, Victor Ponta. Ponta a afirmat că este nevoie de astfel de manifestări pentru că actuala conducere a ţării, reprezentată de Traian Băsescu şi Emil Boc, "nu este receptivă decât la proteste".

"Prin membrii noştri, prin militanţii noştri, îi vom sprijini pe cei care protestează pentru că au dreptate. Niciun membru PSD, niciun lider PSD nu va incita la degenerarea protestelor în violenţe. Democraţia înseamnă dreptul de a protesta. Sunt hotărât să sprijinim protestele, vom organiza şi noi proteste, vom participa la ele. Vom fi solidari cu pensionarii, agricultorii şi sindicaliştii, dar nu vom incita la violenţă. Cred că conducerea Băsescu - Boc nu este receptivă decât la proteste", a spus Ponta, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, numai un "dictator latino-american" poate crede că un protest este un pericol la adresa ţării, iar afirmaţiile şefului statului seamănă cu cele făcute de Nicolae Ceauşescu, privind implicarea "agenturilor străine" în Revoluţie. "Numai Băsescu şi un dictator latino-american cred că orice protest este o ameninţare la adresa României. Ameninţările lui Băsescu seamănă cu ceea ce spunea Ceauşecu cu agenturile străine care i-au scos pe oameni din case", a spus Victor Ponta.

Liderul PSD a precizat că social-democraţii vor să demonstreze prin organizarea de proteste şi că nu se tem de ameninţările lui Traian Băsescu. "Preşedintele încearcă să ne ameninţe şi să ne intimideze. Nu am considerat, până joi, că PSD trebuie să se implice în greve şi manifestaţii, dar după ce preşedintele ne-a ameninţat direct, cred că este necesar să ne apucăm de manifestări şi proteste, dar fără violenţă. Îi vom sprijini pe agricultori şi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum o ora
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 39 minute
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

UPDATE - Vâlcea: O maşină a avariat o conductă de gaz şi s-au înregistrat scurgeri importante / 12 persoane, evacuate / Furnizarea gazului, oprită

News.ro acum o ora
O maşină a avariat o conductă de gaz în localitatea vâlceană Valea Cheii. S-au înregistrat scurgeri importante de gaz, iar pompierii evacuează persoanele din şase locuinţe învecinate. Furnizarea gazului a fost sistată. UPDATE: ISU Vâlcea precizează

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

De ce Nicușor Dan înseamnă pentru bucureșteni frig și apă rece: datoriile PMB la termoficare, duse la 1 miliard de lei

Adevarul acum 17 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a reușit „performanța” de a duce, în cei aproape patru ani de mandat, datoriile PMB la ELCEN, pentru termoficare, de la 250 de milioane, la 1 miliard de lei. În lipsa plății datoriilor restante, furnizarea agentului 

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 4 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 2 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Marcel Ciolacu, despre bucata lipsă din autostrada A1: Cred că este una dintre cele mai mari ruşini ale României / Sorin Grindeanu: Într-o lună şi ceva ajung lucrările la zona de deal

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a catalogat drept ”una dintre cele mai mari ruşini ale României” bucata de 10 kilometri de autostradă dintre Margina (judeţul Timiş) şi Holdea (judeţul Hunedoara) şi a precizat că acest tronson a creat un calvar pentru şofer

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 2 ore
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum 3 ore
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Vremea

București
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/24°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°