Oştire destul de recentă a atras atenţia multora dintre noi. La ora actuală, după mai bine de trei ­decenii de la declanşarea revoluţiei ­islamice în Iran, populaţia acestei ţări s-a dublat. Cum nu mai trăieşte Ceauşescu ­pentru ca citind această informaţie să-şi dea ­seama că se poate! Ne aducem aminte de anul 1979. Semnatarul acestor rânduri era în armată.Pe atunci în primăvară ­izbucnise războiul dintre China şi Vietnam, ceea ce îi punea în încurcă­tură pe ideologi fiindcă nu ştiau cum să prezinte discordia. Revoluţia din Iran ­prilejuită de reve­nirea în ţara shiită a ayatolla­hului Khomeiny trecea oarecum pe planul doi. Aceasta din simplul ­motiv ca şeful partidului şi al statului nu ştia cu ce ochi s-o privească. Era net antiamericană, ­anticapitalistă şi ­antiimperialistă, dar prin succesul ei cel ­sacrificat era nimeni ­altul decât Şahul Pahlavi, cu care N. Ceauşescu avea relaţii de excepţie şi, cum spuneau gurile rele, nu eram departe ­de-a o pune de o cumetrie cu distinsa familie imperială. Tot în 1979 a fost şi criza ostaticilor americani, caz petrecut tot în Iran, câte şi mai câte. Dacă nu înşel tot atunci a fost invadat ­Afganistanul de trupele sovietice...

După atâta vreme ­culegem roadele. Care sunt acestea? Iranul este privit ca un pericol nu numai la adresa păcii mondiale, ci şi a civilizaţiei pe care tot ­încercăm s-o edificăm şi s-o păstrăm. Liderul ţării face deseori declaraţii iresponsabile. Figura sa neîngrijită pare aceea a unui fanatic pentru care mai presus de tihnă şi viaţă este mistica ­islamului pervertită ­într-un fanatism ­ideologic. Totuşi, politica sa nu a acţionat în zadar. ­Iranienii s-au înmulţit fabulos. Aceasta ne dorea şi defunctul conducător comunist. După 1989 rata demografică a românilor a scăzut îngrijorător. ­Vocea bisericii se face tot mai des auzită pentru a ne pune în gardă în faţa acestui pericol, dar ­fiecare îşi