Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Va deveni poliamorul o practică obişnuită?

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 15 mai 2010 ·

"Găsirea partenerul potrivit este dificilă", spune Erich, un adept al poliamorului (cei deschişi către mai multe relaţii intime de iubire concomitente, în care toţi partenerii sunt în cunoştinţă de cauză şi îşi exprimă acceptul). "Dar găsirea partenerul potrivit al cărui partener este, de asemenea, potrivit, este şi mai dificilă", adaugă el.

Oricât de neconventional ar părea, poliamorul sau practica de a avea mai mulţi iubiţi a devenit foarte răspândită în America şi în Marea Britanie. Practicanţii acestui stil de viaţă au organizat mitinguri mari în Statele Unite ale Americii, iar în Anglia au lansat un site şi au publicat cărţi, precum "Deschis" sau "Prostituata etică".

Maxine Green, o artistă de 28 de ani, explică de ce este poli. "Monogamia nu are sens pentru mine. Nu mă pot imagina cu o singură persoană pentru totdeauna. Este la fel ca îngheţata: îmi place foarte mult îngheţata de ciocolată, dar asta nu înseamnă că nu aş vrea să mănânc nimic altceva pentru tot restul vieţii mele", spune Maxine. Ea întreţine relaţii cu trei persoane, inclusiv Erich. El crede că poliamorul este mai onest decât monogamia. "Oamenii fac sex cu mai mult de o persoană, dar de obicei îşi mint partenerii şi disimulează aceste relaţii", spune el.

Gelozia sau sentimentele rănite nu par să facă parte din stilul de viaţă al persoanelor poli. "Eu nu mă consider infidelă. Atâta timp cât petrec destul timp cu cineva, atunci sunt credincioasă acelei persoane", spune Maxine. Dar cât timp este suficient? "Acest lucru poate varia de la mai multe seri pe săptămână la o dată la câteva luni, în funcţie de fiecare partener, dacă este primar sau secundar, spune ea. Erich este de aceeaşi părere: "Mă simt mult mai sigur dacă ştiu că iubita mea se întoarce la mine pentru că asta îşi doreşte şi nu pentru că este obligată". Amândoi consideră însă că acest stil de viaţă nu este pentru toat

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 5 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum 24 minute
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 14 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 10 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 6 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Cine e Elena Lasconi, noul șef al USR. Drumul de la televiziune către candidatura la prezidențiale

Adevarul acum 13 ore
Elena Lasconi, noul președinte al USR, care a afirmat că își va asuma candidatura la alegerile prezidențiale din acest an, și-a inceput cariera în politică în 2019, după 25 de ani de televiziune. Acum, Lasconi este la al doilea mandat de primar în C

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 7 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 9 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 7 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

1.053 de posturi în Poliţie, scoase la concurs. 453 pentru „civili”

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Poliţia Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofiţeri de poliţie, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenţilor în corpul ofiţerilor, precum şi 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă. Înscrierile se fac online,

Vremea

București
acum

22°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

18°
joi

18°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

19°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°