Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grupul „cagulelor" a actionat din nou la Mangalia

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 15 mai 2010 ·

Poliţiştii din Mangalia efectuează cercetări în cazul unei tâlhării comise în cursul nopţii de joi/vineri de către doi necunoscuţi ce purtau cagule. Cei doi au pătruns în incinta unei săli de jocuri mecanice aflate în imediata vecinătate a Casei de Cultură, în jurul orei 00.10, având feţele acoperite şi l-au ameninţat pe casier.

„Acesta tocmai se pregătea să închidă sala. Ulterior, el a declarat că a observat la brâul unuia dintre tâlhari un pistol şi de aceea nu a mai încercat să riposteze în niciun fel. Cei doi i-au sustras 11.000 de lei, reprezentând încasările pe ziua respectivă", ne-a declarat comisar-şef Nicolae Pescaru, comandantul Poliţiei Municipiului Mangalia.

Poliţiştii din Mangalia spun că sala era dotată cu sistem video, cu buton de panică şi este monitorizată de o firmă de pază şi intervenţie, ai cărei reprezentanţi au ajuns la locul faptei la 1minut şi 40 de secunde, fără însă ca autorii să fie depistaţi. Din primele cercetări efectuate de către poliţişti a rezultat că, în jurul orelor 00.00, după plecarea ultimului client, fără a încuia uşa, casierul a scos banii din casetele de la cele patru aparate electronice şi suma de 9.900 lei ce se afla într-o cutie metalică dintr-o încăpere din spatele sălii şi, în timp ce număra banii, în sală au intrat doi indivizi necunoscuţi care purtau cagule de culoare neagră. Casierul spune că unul dintre autori i-a solicitat toţi banii, moment în care a fost acţionat butonul de panică, după care cei doi au luat de pe masă încasările şi au fugit.

Comandantul Poliţiei Mangalia, comisar-şef Nicolae Pescaru, mai spune că una dintre pistele pe care oamenii legii merg în acest moment este cea a unei grup infracţional care a mai acţionat în ultimii ani la nivel local, tâlhărind o firmă de pariuri. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Olandezul Mark Rutte devine noul secretar general al NATO

News.ro acum 59 minute
Cele 32 de state membre NATO l-au numit miercuri pe premierul olandez Mark Rutte viitorul secretar general al Alianţei, într-un moment crucial al organizaţiei, în timp ce Rusia îşi continuă războiul în Ucraina, relatează AFP. (Vom reveni)

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 2 ore
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum o ora
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Louis Vuitton retrage de pe piață bluza inspirată din ia românească: „A fost o greșeală involuntară”

Adevarul acum o ora
După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Cod galben de viituri pe râuri din mai multe județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 25 minute
Hidrologii avertizează cu privire la posibilitatea producerii, până joi la prânz, 27 iunie, a unor viituri pe râuri din Crişana, Banat, Transilvania şi Oltenia, fiind instituit Cod galben. Specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodăr

Europarlamentarul Dan Barna va fi vicepreşedintele grupului RENEW

Mediafax acum 52 minute
Europarlamentarul USR Dan Barna a fost votat vicepreşedinte al grupului RENEW. Procedura a avut loc miercuri. Grupul RENEW are 75 de europarlamentari.

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 3 ore
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 4 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Acord privind angajamentele de securitate ale UE față de Ucraina. Zelenski merge la summitul european de la Bruxelles

Ziare.com acum o ora
La summitul european de la Bruxelles de joi, 27 iunie, unde va fi prezent și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, se va semna un acord privind „angajamentele de securitate” ale Uniunii Europene faţă de Ucraina, a anunţat Palatul Elysee, potriv

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

30°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°