Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Mihaela Pârvu, pugilista care vrea să devină contabilă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 15 mai 2010 ·

La 18 ani, Mihaela are rezultate importante în box. Înaintea sportului cu mănuşi a practicat atletismul. Îi place contabilitatea şi spune că i-ar plăcea să o profeseze.

Mihaela Pârvu este o fată foarte veselă şi mereu pusă pe glume. Este nonconformistă şi acceptă să i se spună întotdeauna unde greşeşte. Nu îi este teamă de nimic şi mereu a privit viaţa ca pe o competiţie. De mică i-a plăcut sportul şi de la 10 ani a făcut atletism. După patru ani a descoperit boxul şi l-a aprofundat, legitimându-se la CS Armata. „Mereu am fost o fire mai băieţoasă. Părinţi spun că sunt băiatul familiei, sora mea este mult mai delicată“, recunoaşte sportiva. Mihaela afirmă cu tărie că boxul a dezvoltat-o şi moral, nu numai fizic, făcând-o să devină mai responsabilă în tot ceea ce face.

Fire dinamică, Mihaela a avut rezultate importante până acum, „furând“ meserie de la pugiliştii pe care îi cunoaşte. „Mereu am stat în preajma băieţilor şi unul dintre cei mai buni prieteni este Maike Cioacă. Datorită lui am ajuns în box şi am învăţat multe de la el. Pot chiar să spun că este modelul meu“, afirmă pugilista.

În cei patru ani de box a participat la Campionatele Europene de la Yambol, a cucerit Cupa României şi a devenit vicecampioană naţională. Din păcate pentru cariera ei, anul trecut a suferit o operaţie la un deget şi a stat câteva luni departe de ring. În acest an a revenit şi nu vrea să rateze niciun trofeu. Acum a devenit una dintre cele mai importante pugiliste ale clubului militar.

Elevă de nota zece

În ciuda programului încărcat de antrenamente şi de competiţii, Mihaela Pârvu are note foarte bune şi la şcoală. „Îmi place foarte mult contabilitatea şi mi-aş dori să profesez în această meserie. Învăţ bine şi la celelalte materii“, dezvăluie tânăra sportivă. Are o relaţie bună atât cu profesorii, cât şi cu colegii. „Sunt o persoană prietenoasă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 4 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 8 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 7 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 6 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 3 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 5 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

22°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°