Primarul Simionescu a avut acum, la jumătatea mandatului, ocazia să arate că, orice ar spune lumea, are şi el cojones pe inventar. Adică nu-i molâu, bleg şi fricos.
Nu zic să fi ieşit la bătaie pe holurile primăriei şi să îi ia la picioare pe alde Iorga Stoian, Angelica Pamfil şi alţi domni şi doamne care au fost recompensaţi de-a lungul multor ani cu prime consistente, pentru felul exemplar în care au înţeles să îşi facă meseria. Căci dacă împărţea pumni şi scatoalce mă făcea să-l suspectez că a fumat ceva etnobotanice. Dar putea măcar să mimeze interesul faţă de o problemă care preocupă comunitatea locală, cum este dosarul "Concordia", să se facă că face anchete interne, că nu admite să fie coleg de serviciu cu toţi golanii care au vândut Piaţa Concordia ca la piaţă, adică ăluia care a dat mai mult. Era o atitudine demnă de un şef de primărie sau, dacă vreţi, de antrenor care spune "Stop joc!" la un moment dat şi se pune pe analizat meciul. Să vadă cine a mers pe burtă în timpul partidei, cine a jucat pentru echipa adversă şi cui i-a crescut după fluierul final o vilă la munte şi un Jeep la mare.
Dar Simionescu tace ca primarul în păpuşoi, făcând pentru a suta oară faţa aia de om nevinovat, cu mult bun simţ, care nu are legătură cu nimic, care-i mai neprihănit decât Fecioara Maria. Nici în legătură cu mia aia de hectare din Cartierul Siret, dacă îmi aduc eu bine aminte, Simionescu nu a avut vreo legătură, dar era preşedinte al CJ.
În sfârşit, că iar mă apucă dracii, când l-am auzit joi pe Simionescu afirmând că el nu se bagă, că nu ia decizii, că aşteaptă decizia organelor statului, că vrea să vadă rezultatele anchetei, deşi n-am vorbit în viaţa mea cu dom' primar, am vrut să-l sun şi să-l întreb respectuos: "Băi, Simi, eşti prost sau te au cloşcarii la mână cu ceva?" Primarul Simionescu a avut acum, la jumătatea mandatului, ocazia