ING Bank a redus cu 1,5 puncte procentuale costul creditului de nevoi personale „ING Personal“, în valoare de 60.000 de lei şi contractat pe şase ani, într-o ofertă valabilă până la 1 iunie.
Dobânda este de 13% pe an, iar dobânda anuală efectivă (DAE) - de 15,15%, rata lunară fiind de 1.215,56 lei. Împrumutul se acordă numai în lei, pe o perioadă cuprinsă între unu şi şase ani, şi are avans zero. Pe lângă dobândă, contractantul va plăti o taxă de analiză a dosarului (105 lei), un comision de acordare (2% din valoarea creditului) şi o taxă de Arhivă Electronică (53,8 lei).
În plus, în fiecare lună se va plăti 0,029% din valoarea creditului pentru asigurarea de viaţă. De exemplu, pentru un credit de 20.000 de lei, contractat pe trei ani, DAE este de 16,25%, iar rata lunară - de 677,26 lei, potrivit calculelor băncii.
O nouă campanie de comunicare
Creditul de nevoi personale „ING Personal" este promovat prin intermediul noii campanii de comunicare a băncii - „Vis şi Făcut". În cadrul campaniei, fiecare din cele 175 de locaţii ING a fost decorată să arate ca vitrina unui magazin de pantofi, de haine, de mobilă sau de produse electronice.
Investiţia în noua campanie ING Bank este cuprinsă între 900.000 de euro şi un milion de euro, potrivit Cristinei Micu, director de Marketing ComunicareRetail în cadrul băncii.