După cum vă anunțam încă de ieri, sâmbătă seara am fost invitat la o lectură publică, upgradată cu o degustare de vin, la Hosman, un sat aflat la aproximativ 25 de kilometri de Sibiu. Unde nu am dat peste Johannis, ci peste Jochen. Neamț și el, dar neamț de la ei de-acasă, din Rostock mai exact. Și, de 8 ani, emigrant în România.
Unde nu a venit să investească, după modelul arhicunoscut. Ci să muncească. Mai întâi a locuit într-o cămăruță a fostei case parohiale din sat. Apoi, după căsătoria cu Gabi, o româncă, fostă emigrantă în Germania (acum emigrantă în România , pentru că mai are doar cetățenia germană) și-a cumpărat o casă. Împreună au pus bazele unei ferme și ale unei brutării. Până în toamnă speră să pună în funcțiune vechea moară a satului. Mai exact ”inima” acesteia, un motor Otto despre care afirmă că este primul motor de acest gen care a echipat o moară în fostul Imperiu Austro-Ungar. Motorul a fost adus la Hosman, de la Budapesta, de un bucovinean. Iar pietrele de moară vin tocmai de la Paris. Acum, moara va fi reparată de un elvețian și va fi pusă în funcțiune de un neamț.
Pe lângă fermă și brutăria, Jochen și Gabi mai încearcă un lucru absolut extraordinar. Să dea viață și să ofere identitate unei comunități. Motiv pentru care, încă de anii trecuți a inaugurat o serie de întâlniri cu sătenii de pe Valea Hârtibaciului, dar la care vin și pasionații bucătăriei tradiționale din Sibiu sau chiar din Arad. Și, cum spuneam, ieri seară a inaugurat și serile de lectură ”La șură”. La care a mai citit și sora lui Jochen, Henriette Vasarhelyi.
Vi se pare puțin? Ei bine, eu zic că e enorm de mult. Și reprezintă o soluție cu ieșit cu adevărat din criză. Cu muncă. Fără să aștepte să vină cineva să le ofere soluții miraculoase. Nu cu planuri macroeconomice și nici cu măsuri de austeritate. Ci într-un mod mult mai simplu. Și mai greu în același timp