Nervii suporterilor Universităţii Cluj sunt întinşi la maxim, după ce "U" Mobitelco a pierdut şi al doilea meci al finalei Diviziei A de baschet, cu CSU Asesoft Ploieşti, scor 111-113 şi şansele de a cuceri trofeul sunt extrem de mici
După ghinionul din primul meci al finalei, când a condus la un moment dat cu 15 puncte pe tabelă, apoi avea două puncte avans în ultima secundă, dar a pierdut după un coş de la mare distanţă al lui Blidaru, elevii lui Marcel Ţenter au reuşit contraperformanţa de a pierde în acelaşi fel şi meciul al doilea.
Au condus pe tabelă după primul sfert cu 31-20, apoi la pauza mare scorul era 52-35, pentru ca la finalul sfertului trei, câştigat de ploieşteni, 27-16 să echilibreze balanţa. Din nou, cu o secundă înainte de finalul partidei, tabela indica avantaj pentru clujeni, scor 102-99, dar Hargrove a înscris în ultima secundă, trimiţând meciul în prelungiri.
Acolo, nervii ploieştenilor au fost mai tari şi au plecat de la Cluj cu un scor general de 2-0, liniştitor în privinţa următoarelor două întâlniri, ce vor avea loc în oraşul prahovean. Scor final 111-113, iar titlul începe să devină un vis îndepărtat.
Cei mai buni marcatori ai clujenilor au fost Krstanovici (35 de puncte şi 11 recuperări), Dykes (22 şi 5 recuperări), şi Silvăşan (19 şi 11 recuperări). De partea cealaltă, Hargrove a fost absolut fenomenal, cu un total de 48 de puncte, urmat de Cepulis (19) şi Burlacu (15).