Boc continuă să dea ture frenetice de stadion, deşi i-a lăsat binişor în spate pe toţi ceilalţi emitenţi de aberaţii şi propuneri imposibile. Ultima a fost cererea lui de sîmbătă ca pachetul legislativ pentru combaterea evaziunii să fie gata pînă miercuri. Cu aceeaşi ocazie, a cerut miniştrilor demiterea “fără somaţie” a celor care nu aplică programul anti-evaziune. Remarcaţi terminologia militară prin care premierul încearcă să simuleze voinţa şi autoritatea (la capitolul “cît de ridicoli sîntem simulînd un leadership pe care nu îl avem” fiind posibil să fie întrecut de Geoană, însă meciul e strîns).
Dacă tot rezolvă pînă miercuri evaziunea, eu i-aş propune premierului să continue astfel: Pînă joi să dubleze numărul de puşcăriaşi din România cu ajutorul clientelei care seacă bugetul prin corupţie. Pînă vineri să facă infrastructura. Şi pînă lunea cealaltă (hai, să aibă timp şi în week-end) să rezolve încălzirea globală.
Sîntem în paradigma guvernării isterice. Fiecare măsură sau demers guvernamental pare o izbucnire nervoasă, poate motivată sau nu, dar oricum implicînd furie, neputinţă şi iraţional. Şi, din exact această cauză, neavînd nici o şansă în lumea reală.
E adevărat, şi în vremuri normale guvernarea în România e smucită şi bizară. Guvernul propune sau adoptă ce-i trece prin cap, iar ideea de a construi politici publice serioase e doar de faţadă, să nu zică UE că nu ştiu ce. Sigur, la guvern există un departament de politici publice, dar cineva de acolo îmi spunea mai demult că nu-i bagă nimeni în seamă. Şi de ce-ar face-o? La noi partea de imagine, respectiv interes public, se consumă rapid, la nivelul anunţării măsurilor, nu se mai ajunge pînă la nivelul rezultatelor.
Totuşi, guvernarea actuală merge mult mai departe decît toate celelalte. 4 zile pentru pachet legislativ anti-evaziune, 10 zile în total pentru noua lege ANI, cu o se
