Simboluri ale megalomaniei politice, economice, comerciale, industriale sau coloniale, expoziţiile universale rămân totuşi un spectacol fascinant al aventurii umane. Fenomenul s-a născut în 1851, când Imperiul Britanic, aflat la apogeul puterii sale, a organizat o astfel de manifestare la Londra pentru a demonstra că industria britanică era cea mai performantă din lume şi că mărfurile produse în uzinele Angliei erau cele mai frumoase, cele mai grozave, cele mai căutate... Tot atunci a fost lansată şi moda construcţiilor monumentale destinate să supravieţuiască expoziţiilor efemere. Britanicii au construit la acea oră un Palat de sticlă care i-a uluit pe vizitatori, dar care a fost distrus, din păcate, de un incendiu în 1936.
Francezii au avut mai mult noroc, iar de la expoziţia universală din 1889 le-a rămas un turn de metal, numit şi Turnul Eiffel. Edificiul, destinat să arate lumii la ce extraordinare capacităţi tehnice ajunsese industria franceză, era cât pe ce să fie demolat după expoziţie, dar a fost salvat in extremis şi a devenit între timp unul dintre cele mai vizitate monumente din lume şi simbolul Parisului. Şi pentru că vorbim despre Turnul Eiffel: o imagine de tristă amintire a lăsat Expoziţia Universală de la Paris din 1937, când pavilionul Uniunii Sovietice şi cel al Germaniei naziste s-au aflat faţă în faţă, de o parte şi de alta a celebrului turn, anunţând parcă încleştarea şi conflagraţia mondială care urma să înceapă curând... Tot de la o expoziţie universală, mai precis de la cea din 1900, au rămas la Paris alte două edificii importante de stil "belle époque": este vorba despre două palate, "Grand Palais" şi "Petit Palais", care găzduiesc şi astăzi importante evenimente culturale.
Şi belgienilor le-a rămas o amintire importantă de la expoziţia din 1958 - este vorba despre o imensă structură simbolizând atomul de fier.
