…Draga Emile, ingaduieste-mi sa-ti spun asa, pentru ce ne cunoastem de ceva vreme si chiar mi-esti drag. Ardeleneste vorbind. Haide sa privim asadar lucrurile-n fata: cariera ta politica s-a incheiat. I-a venit vremea. Ceea ce te-a aburcat pana la postul de premier – spiritul disciplinat, ardelenesc ,si incercarea disperata de a multumi pe toata lumea fara a supara, insa, pe nimeni – te-a adus pana unde te-a adus. Acum te da jos. Asta este. Asa merg lucrurile.
Am mai vorbit la rastimpuri, am avut schimburi epistolare mai mult sau mai putin virtuale – rezultatul a fost acelasi. Ti-am dat, daca-mi amintesc bine la cafeneaua din Conti, exemplul pestelui-pilot: ai un rechin, Basescu, si un peste-pilot – Boc. E mult, am zis, pentru un partid de opozitie, dar insuficient pentru un partid, de guvernamant. Ai ras, atunci. Era prin 2002. Am ras si eu. Am ras amandoi.
Estimp partidul s-a facut mare, a ajuns la guvernare, iar tu, ca ardeleanul lui Murphy, ai lasat pe maine ce nu se poate face astazi, ca poate poimaine nu mai trebuie facut deloc. Si nu ma refer acum la economie. Acum ma refer la partid. Acum ma refer la tine. Ati vrut, si tu si partidul, si cu dansa-ntr-insa si cu sufletu-n rai. Asa ceva, vorba ardeleanului, nu se exista.
Ti-am mai spus, razand, “Ucide-ti tatal!” – “Daca l-ai gasit pe Basescu, ucide-l pe Basescu”, ti-ar fi zis budistii – dar si ei au probleme cu al lor Dalai Lama (care are, ca veni vorba, un frate aici, in Bloomington, Indiana, si ne-a vizitat saptamana asta; n-am fost sa-l ascult). Vorba lui Mihnea Maruta, e suficient un tata care sa iti sparga oua, fie ele si rosii, in cap. Nu-ti trebuiesc doi.
In fine, asta e istorie, iar noi vorbim despre viitor. Viitorul tau politic e limpede: nu exista. Nu-i nici o tragedie, nu ma intelege gresit, esti ardelean, stii – functiile vin si trec. Raman oamenii. Ti-ai asumat, cum numai
