Crizele vin şi trec. Şi trec - fie că produc ori nu şi recesiuni. Lăsate însă în voia timpului, fără diagnostic corect sau terapii adecvate, provoacă răni adânci şi durabile. În cazul nostru, pentru că aşteptarea a fost prea mult lungită, au ajuns să fie deja urgenţe şi stricăciunile produse de viiturile financiar-economice.
Cea dintâi intervenţie, atât de urgentă încât a lăsat prea puţin timp pentru reflecţii, este resuscitarea bugetului. Începând cu balanţa veniturilor şi încheind cu balanţa cheltuielilor. De aici înainte, orice amânare a restructurării celor două balanţe va fi un risc extrem. Nu se mai poate merge, ca până acum, cu colectări de venituri la niveluri de 28-32 la sută din PIB şi cu cheltuieli care să urce până la 40 la sută. Calea firească pentru creşterea veniturilor bugetare ar fi ca roata afacerilor să se învârtească fără odihnă, în aşa fel încât să vedem înmulţindu-se banii sănătoşi. A gândi însă că, în 2010, societatea românească ar putea păşi pe această cale, este mai mult decât o iluzie. Obligaţi s-o reportăm pentru 2011, ne rămân pentru 2010 doar alternativele de forţă majoră.
A fost repusă pe rol, în aceste zile agitate, mai vechea idee a unor cercuri de afaceri care susţin că ieşirea din împrejurările grele de acum ar fi posibilă prin relaxarea impunerii fiscale. Propunerea este atractivă: partea de contribuţii sociale ar fi mai mică, iar reducerea pe profit şi pe salarii ar aduce câştiguri mai mari atât angajatorilor, cât şi salariaţilor. Ar fi calea cea mai promiţătoare pentru mult dorita lărgire a bazei de impozitare. Fiindcă ar scoate din subsolul economiei o mulţime de venituri necontabilizate. În plus, s-ar redresa balanţa consumurilor. Metoda, care are un bun renume in istoria economiei, a fost folosită şi la noi cu succes în anul 2000. Erau însă altfel împrejurările şi alta conjunctura. Ac
