MINCĂ- evoluţie excelentă, a scos în trei situaţii iminente de gol. Ne bucură adaptarea sa la Braşov, şi pentru el e un pas înainte şi sperăm să-l regăsim între buturi în sezonul viitor.
RUI DUARTE- bine şi el, a alternat ambele faze, a fost deseori prezent pe aripa dreaptă de unde a tri-mis centrări periculoase. Din păcate a lipsit Zaharia, principalul adresant, recunoscut pentru loviturile sale de cap.
ABRUDAN- şi el deja certitudine, a jucat bine şi ieri când a respins toate baloanele înalte ce ameninţau poarta lui Mincă. Un câştig pentru defensiva braşoveană.
OROS- început timid, chiar cu o uşoară scăpare ce putea costa echipa. Pe parcurs şi-a revenit şi s-a dovedit a fi foarte ocupat, cu precădere repriza secundă când giuleştenii erau călare pe situaţie.
EZEQUIAŞ- activ, preocupat permanent de joc, adică Eze pe care l-am cunoscut. Cu mai mult sprijin din partea colegilor din ofensivă centrările sale puteau deveni aducătoare de puncte.
ROMAN- prin evoluţia din meciul cu Rapid şi-a făcut singur cea mai bună caracterizare, sclipitor în unele momente ale jocului, vezi superba reuşită, pe de altă parte a gafat incredibil şi a pus mâna pe minge. Gest hilar şi prostesc care a văduvit echipa de două puncte şi în plus a fost şi eliminat de pe teren pentru al doilea „galben".
GRIGORE- deşi nu ne aflăm printre fanii lui, de data aceasta chiar ne-a plăcut cum a jucat. În priză, conectat la joc, a fost şeful de la mijlocul terenului. Sperăm că nu a evoluat bine doar pentru că a jucat contra Rapidului şi de acum înainte ne vom raporta pentru a-l analiza la acest meci.
CRISTESCU- cât a jucat şi-a făcut treaba. E un jucător tânăr pe care Braşovul trebuie să se bazeze pentru că are multe de arătat. Cu Rapidul ar fi putut mai mult dacă ar fi pus mai presus evoluţia personală, dar el a ales binele echipei.
C.MUNTEANU- o lovitură libe