Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua in care bebelusii ies in strada

Publicat in Ziua Constanta, luni 17 mai 2010 ·

În loc să meargă în parc pentru a-şi plimba copiii, sute de mămici au decis să se întâlnească, astăzi, la ora 12.00, în faţa Ministerului Muncii, pentru a protesta faţă de decizia guvernanţilor de a reduce indemnizaţiile de creştere a copilului. Ele vor fi „înarmate" cu bebeluşii lor, dar şi cu pamperşi şi banderole negre „în semn de doliu pentru «înmormântarea» pe care aleşii ne-o pregătesc", susţin organizatoarele.

În plus, în ultimele zile, peste 40.000 de părinţi au semnat o petiţie on-line prin care cer ca indemnizaţia să fie menţinută la valoarea ei actuală, de 85% din media veniturilor din ultimul an înaintea naşterii copilului. „Pentru a le atrage atenţia guvernanţilor că traiul nostru şi al copiilor este pus în pericol de măsura de reducere a acestui ajutor, am decis să ieşim şi în stradă. La protest se vor aduna câteva sute de mămici, tătici şi alte persoane care susţin această cauză, dar şi actorii cei mai im portanţi, bebeluşii, cei care vor avea de suferit din cauza indiferenţei autorităţilor", explică unul dintre reprezentanţii părinţilor.

„Vom sesiza şi Curtea Consti tuţională, prin Avocatul Poporului, dacă executivul va merge până la capăt cu intenţia de a reduce indemnizaţia", adaugă Alina Stanciu, una dintre iniţiatoarele protestului.

Părinţii care se vor strânge astăzi în faţa Ministerului Municii sunt decişi să împartă şi nişte cadouri: „Pamperşi pentru conducătorul ţării, ca «mulţumire» pentru decizia de a lua bani de la copii, dar şi pentru Elena şi Ioana Băsescu, Elena Udrea şi Andreea Vass, din spirit de solidaritate socială", precizează inediţii protestatari.

Sursa: evz.ro

Comentarii (1) SURMELIS ARGENTINA PUSA : Cred si eu ca ”mamicile” ies in strada sa protesteze ,ca doar e vorba de zeci de milioane de lei vechi...in joc,primite GRATIS de la Guvernul ROMANIEI. Pentru alocatiile NESIMTITE ,

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 4 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificii

News.ro acum 4 ore
Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters. Incendiul, care a

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 8 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 9 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 10 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 10 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 8 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 10 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 9 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Şase persoane, implicate într-un accident rutier produs în municipiul Suceava

News.ro acum 10 ore
Şase persoane au fost implicate într-un accident rutier produs sâmbătă după amiază în municipiul Suceava. Trei dintre ele au primit îngrijiri medicale la faţa locului, una dintre acestea fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

19°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

21°/31°
lun.

19°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/25°
lun.

20°/27°
mar.

22°/25°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

21°/30°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

21°
dum.

21°/34°
lun.

18°/31°
mar.

17°/33°
mie.

19°/34°