Mondialul african se apropie cu paşi repezi, au mai rămas 26 de zile până la startul competiţiei. Serialul nostru a parcurs 11 episoade, care au cuprins 14 ediţii din cele 18 disputate. Am trecut de la o perioadă nostalgică a primelor începuturi de acum 80 de ani, până la ediţiile apropiate de zilele noastre. Am făcut cunoştinţă cu cele şase campioane mondiale din care trei dintre ele au obţinut de câte trei ori trofeul: Brazilia, Italia şi Germania.
În ultimul episod am parcurs revenirea tricolorilor după o absenţă de 20 de ani, o revenire în forţă, ajungând la porţile sferturilor de finală. Echipa generaţiei de aur începuse să dea roade.
Astăzi ne vom continua periplu cu ediţia în care România a ajuns până în pragul semifinalelor la care neşansa penaltiurilor a blocat-o.
Ediţia a XV-a: SUA
17 iunie - 17 iulie 1994
Mondialul a trecut oceanul pentru a şaptea oară. După Italia 1990, Statele Unite a primit în sfârşit învestitura. O ţară care practic nu avea un campionat organizat de „soccer" cum îl deosebesc americanii de fotbalul la modă din acel spaţiu. O infrastructură fabuloasă şi condiţii deosebite pentru desfăşurarea tur-neului.
Organizatorii au pus la dispoziţie opt stadioane, de la est majoritatea, centru şi vest, de la 56.000 spectatori „RFK Memorial" Washington, până la 107.000 spectatori la Los Angeles pe Rose Bowl. New York-ul a dat stadionul Giants de 77.000 spectatori, Chicago pe Soldier Field cu 67.000 locuri. Românii au evoluat pe Pontiac Silverdome din Detroit de 76.000 locuri, pe Stanford din San Francisco de 86.000 locuri şi de trei ori Rose Bowl din Los Angeles. A promis o organizare perfectă şi aşa a fost, a promis o mare afluenţă şi a fost, pentru că au fost 3,5 milioane de plătitori la cele 52 de partide cu o medie de 68.000 spectatori de meci, într-o ţară în care fotbalul nu este sportul numărul unu, u
