Legea vânătorii a fost promulgată în anul 2006 şi de pe urma „imperfecţiunilor" ei are de câştigat cel mai mare gestionar de fonduri de vânătoare: Asociaţia generală a Vână­torilor şi Pescarilor Sportivi (AGVPSR) şi asociaţiile sale judeţene afilia­te. Un număr de aproximativ 850 de fonduri de vânătoare au fost încredinţate direct acestor asociaţii - în urmă cu zece ani - iar alte 350 au fost câştigate prin licitaţie. Este vorba de 12 milioane de hectare de fonduri de vânătoare dintr-un total de aproximativ 22 de milioane. AGVPSR şi filialele sale au în gestiune jumătate din România a cărei suprafaţă este de 24 de milioane de hectare.

200 de mii de euro pentru jumătate din ţară

Corect ar fi ca asociaţiile în cauză să plătească o sumă la fel de generoasă la bugetul de stat pentru suprafaţa imensă pe care o administrează. Dar nu este aşa. Ministerul Apelor şi Pădurilor (după vechea de­nu­mire) a încheiat contracte de gestiune foarte păguboase pentru stat cu AGVPSR şi filialele acestuia, cel mai adesea, pe sume derizorii. Metoda nu a fost una transpa­rentă, ministerul organizând în puţine cazuri licitaţii, fon­durile de pădure fiind preluate prin metoda încredinţării directe. AGVPSR şi filialele sale plăteşc, pentru cele 12 milioane de hectare avute în administrare, aproximativ 1,15 milioane de euro, din care la bugetul de stat ajung mai puţin de 200 de mii de euro, restul de bani fiind împărţiţi între proprietarii terenurilor pe care se află fondurile de vânătoare (81% din sumă) şi fondul de mediu (3%).

Această aberaţie ar fi putut fi corectată anul acesta, când expiră contractele încheiate de stat cu aceste asociaţii, dacă cineva ar fi avut voinţa politică să o facă. Dar nu a fost cazul. Secre­tarul de stat în Ministerul Mediului, Cristian Apostol, admite că legea nu se poate schimba în 2010 şi că noile contracte vor fi semnate pe legea veche ca