Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Funeriu Avem masuri legale care ar evita blocarea anului scolar

Publicat in Ziua Constanta, marți 18 mai 2010 ·

Ministrul Daniel Funeriu a declarat ieri că Ministerul Educaţiei are la dispoziţie măsuri legale pentru a evita blocarea anului şcolar, dar nu le va folosi întrucât este convins că dascălii nu ar pune în pericol viitorul generaţiei de copii pe care a pregătit-o atâţia ani.

"Cele mai multe nemulţumiri ale sindicatelor au vizat titularizarea. Această problemă a fost rezolvată fără implicarea liderilor sindicali. Întrebarea pe care o pun tuturor dascălilor din România este cine le apără mai bine interesele? Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului şi cei din Camera Deputaţilor, care au rezolvat în mod just titularizarea, sau sindicatele, care, în schimbul cotizaţiei, le oferă, din câte ştiu eu, doar apeluri la grevă ? Cine îi reprezintă ? Elevii pe care îi formează de ani şi ani cu devotament, de multe ori în condiţii dificile, sau liderii sindicali ? Ne este greu tuturor. Dar cred că lupta noastră a tuturor este lupta cu criza economică. A pune elevii în mijlocul acestei lupte, eu cred că nu este un lucru care să dea o soluţie acestei crize", a spus Daniel Funeriu.

Ministrul Educaţiei a făcut apel la dascăli să vadă realitatea aşa cum este, precizând că încearcă să asigure cât mai multă stabilitate sistemului educaţional.

Sursa: mediafax.ro Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | mareste

Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.

Adauga comentariu

Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu

Ministrul Daniel Funeriu a declarat ieri că Ministerul Educaţiei are la dispoziţie măsuri legale pentru a evita blocarea anului şcolar, dar nu le va folosi întrucât este convins că dascălii nu ar pune în pericol viitorul generaţiei de copii pe care a pregătit-o atâţia ani.

"Cele mai mul

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foto: INCENDIU lângă o pensiune, în această dimineață. 14 persoane s-au autoevacuat!

Gazeta valceana acum o ora
Pompierii vâlceni au fost solicitați în această dimineață de vineri, 21 iunie 2024, în jurul orei 03.00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o bucătărie aflată în proximitatea unei pensiuni, în incinta ștrandului Ocnele Mari. S-au deplasat de

Doliu la Hollywood! A murit actorul Donald Sutherland

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul canadian Donald Sutherland a murit, joi, la vârsta de 88 de ani, dintre care aproximativ 50 de ani i-a petrecut în industria cinematografică, conform The Standard, Variety și Deadline. Donald Sutherland, care în 2017 a primit un Oscar pentru

EURO 2024 Spania a învins Italia și s-a calificat în optimi (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
În primul meci al zilei de joi, 20 iunie 2024, de la Campionatul European de fotbal din Germania, jucat în grupa C, Slovenia și Serbia au remizat, scor 1-1, partida fiind arbitrată de românul Istvan Kovacs. Slovenia a fost aproape de victorie, după

Joe Biden va interzice vânzările de software Kaspersky în SUA din cauza legăturilor companiei cu Rusia

News.ro acum o ora
Administraţia Biden va anunţa joi planuri de a interzice vânzarea software-ului antivirus realizat de Kaspersky Labs din Rusia în Statele Unite, a declarat o persoană familiarizată cu problema, citând marii clienţi ai companiei din SUA, inclusiv fur

Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iaşi/ Ancheta epidemiologică este în desfăşurare

News.ro acum 10 ore
Un focar de tuberculoză a fost identificat la o grădiniţă privată din judeţul Iaşi, reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie şi ai Direcţiei de Sănătate Publică desfăşurând o anchetă epidemiologică.

Informări publice - 21 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Autorizaţia de construire nr. 267 din 28.06.2023. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru ,,Construire locuinţă unifamilială,(Sc = 228,96 mp, Sd=635,00 mp, Sutilă= 458,56 mp, Rh =P+1E+M, Cat.imp=,,D,, H max =10,52 m, POT =28,00%, C

CE de nataţie: David Popovici, în finală la 200 m liber cu cel mai bun timp al semifinalelor

News.ro acum 12 ore
David Popovici s-a calificat, joi, în finala probei de 200 m liber cu cel mai bun timp, la Campionatul European de nataţie de la Belgrad. Sportivul dinamovist antrenat de Adrian Rădulescu a încheiat semifinalele cu timpul 1:46.15. El a concurat în a

Euro 2024: Danemarca şi Anglia au remizat, scor 1-1

News.ro acum 11 ore
Echipa naţională a Angliei a terminat la egalitate joi, la Frankfurt, scor 1-1, cu echipa naţională a Danemarcei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. La Frankfurt am Main, englezii au deschis scorul în minutul 18, când Kyle Walker

Mesajul șefului NATO după decizia României de a dona Ucrainei un sistem Patriot

Ziare.com acum 10 ore
Decizia României de a dona Ucrainei o baterie de rachete antiaeriene Patriot a fost salutată joi, 20 iunie, și de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care consideră că a fost "foarte necesară" pentru consolidarea apărării aeriene a teritor

România nu va prelungi licența de CONCESIUNE pentru Roșia Montană Gold Corporation

Gandul acum 8 ore
Pe 20 iunie 2024, Agenția Națională pentru Resurse Minerale a anunțat că a decis să nu prelungească valabilitatea licenței de concesiune pentru exploatarea minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană. Cererea societății Roșia Montană

Vremea

București
acum

22°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

15°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

19°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/39°
dum.

18°/32°
lun.

20°/30°