Pentru România a se citi invers. Ce a spus Churchill a fost simbolic. Situaţia din România este reală.

Tot real este şi faptul că cei puţini pot să folosească legimitatea conferită de electorat pentru a trimite nota de plată a risipei şi incompetenţei dis-creţionar anumitor grupuri sociale.

De data aceasta, în România nota de plată a fost trimisă grupurilor cele mai neprivilegiate.

De ce?

Necesitatea de a acţiona imediat pentru a nu periclita următoarea tranşă a îm-prumutului de la FMI a dus la alegerea celei mai eficiente dar nefericite soluţii, ignorându-se orice principiu de echitate.

Raţional ar fi fost ca toată societatea să fie solicitată să contribuie la nota de plată angajată prin delegare de autoritate unor grupuri caracterizate prin incompetenţă ori falsă bună-credinţă.

Astfel că efectele negative asupra societăţii să fie mai echitabil distribuite.

Este surprinzător că, începând cu guvernatorul şi continuând cu majoritatea comentatorilor, toţi s-au raliat la ideea că în criza economică nu măreşti impozitele.

Ce înseamnă să măreşti impozitele? Evident scăderea venitului. Scăderea venitului prin scăderea salariilor are acelaşi efect.

Din cauza grupurilor cărora li s-au diminuat veniturile, efectul va fi o agravare a crizei.

Cei cu venituri mici, cum este cazul majorităţii pensionarilor şi salariaţilor publici, sunt forţaţi de circumstanţe să-şi folosească aproape tot venitul pentru supravieţuire.

Cei cu salarii peste medie au capacitatea să economisească o parte din venit. O reducere a venitului acestui grup ar fi generat o scădere a nivelului economisirii şi mai puţin a consumului.

Deci o mărire a impozitului pentru întreaga comunitate ar fi făcut posibilă o reducere a veniturilor mai mică decât opţiunea curentă şi o des-creştere mai mică a consumului, adică un efect mai puţin nociv.