„Chipul meu seamănă cu un semn de întrebare", declara amuzată Isabelle Huppert într-un interviu, reuşind să sintetizeze astfel, în doar câteva cuvinte, esenţa apariţiilor sale pe ecran: misterul. Aerul atât de special al actriţei a destinat-o unor roluri de o rară complexitate.
Ea poate juca practic orice, fiind la fel de credibilă ca femeie fatală, ca gospodină plictisită gen madame Bovary, dar şi pe post de criminală fără scrupule. Marii regizori cu care a lucrat, în special Claude Chabrol şi Michael Haneke, nu s-au sfiit să-i exploateze talentul şi figura stranie.
Forţa ei de seducţie vine dintr-o anume atitudine de dominatrix, ea transmiţând mesajul unei femei mature, pe deplin stăpâne pe sexualitatea ei, căreia îi place să deţină controlul într-o relaţie.
Perversa Isabelle
Sex appeal-ul ei, dublat de o inteligenţă ce pare machiavelică, a „calificat-o" pentru rolurile de femeie perversă, fie că a fost vorba de profesoara de pian sado-masochistă din ecranizarea faimoasei cărţi a nobelizatei autoare Elfriede Jelinek (partitură ce i-a adus un al doilea premiu de interpretare la Cannes) sau de mama care îşi seduce fără menajamente propriul fiu în filmul „Mama mea". Vorbind despre aceste două roluri, despre care recunoaşte că au fost create special pentru a tulbura publicul, ea spune că, în realitate, scenele de sex nu au fost dure vizual („De fapt, nici nu mi-am dezgolit prea mult trupul. Totul se întâmpla în imaginaţia spectatorilor"), ci că oroarea venea pur şi simplu din puternica încărcătură emoţională conţinută în ideea că o femeie îşi mutilează organul sexual, precum în „Pianista", sau că o mamă poate face sex sălbatic cu fiul ei, precum personajul din „Mama mea".
Frigida pătimaşă
Referindu-se la ea ca la una dintre actriţele sale fetiş, austriacul Michael Haneke exprima astfel „paradoxul Isabelle H
