Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vis de pensionar: hrană pe masă

Publicat in Romania Libera, miercuri 19 mai 2010 ·

Pentru mulţi pensioari din Sibiu, hrana zilnică a devenit o ţintă tot mai greu de atins.

Anunţul Guvernului a făcut mulţi pensionari să mulţumească Cerului că au copii plecaţi la muncă în străinătate. Suta aceea de euro care le vine acasă o dată pe lună e singura lor scăpare. Din aia se plătesc facturile la gaz, curentul, gunoiul, apa, medicamentele şi, în ultimul rând, hrana.

În Piaţa Cibin din centrul Sibiului e mare forfotă, ca mai în fiecare zi. Sute de oameni se plimbă printre tarabe, mai încearcă un măr, mai aleg nişte cartofi. Prin magazinele de carne, mai nimeni. Oamenii nu mai au bani şi asta se vede cu ochiul liber.

Resemnare

Vânzătorii sunt demult resemnaţi. Nu mai comen-tează când unul sau altul strâng în pumn un măr ca să vadă cât de proaspete sunt. Ar accepta orice numai să vândă un kilogram. „Mie toţi mi-au spus nea Mircea de când mă ştiu eu. Şi când eram tânăr, tot nea îmi spuneau. Nu mă domni tocmai tu", spune bărbatul trecut de 65 de ani ales din toată liota de clienţi ai Pieţei Cibin. Este vizibil de la intrarea în piaţă. Cu o şapcă pe frunte şi o geantă neagră într-una din mâini. A trecut aproape prin faţa fiecărei tarabe. S-a uitat lung, dar a trecut mai departe. La fructe s-a oprit preţ de câteva secunde. A adulmecat mirosul îmbietor al căpşunelor, dar a lăsat capul în pământ şi a plecat mai departe. Cartofii parcă i-au tras cu ochiul, dar nu, nu s-a oprit nici acolo. În capătul celălalt al pieţei a ridicat ochii din pavaj. S-a uitat peste umăr cu jind la nenumăratele bucate şi a dat să plece mai departe. „Io nu vreau să mă plâng, că niciodată n-am fost învăţat aşa. Pe mine m-au învăţat părinţii să muncesc şi să-mi văd de treaba mea", povesteş-te nea Mircea. Pierde cam 75 de lei din pen-sia de 510 lei care i-o aduce poştaşul în fiecare lună.

Austeritate pe masă

Pensionarul spune că cei 75 de lei pe care îi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum o ora
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 4 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 3 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 8 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 3 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 2 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

25°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°