Îmi mentin parerea ca lunga parte discursiva are un sens: o încercare de a relua colaborarea între puterea executiva si puterea judecatoreasca, dupa ruptura brutala si evidenta din anul 2009.
Acum, titlul Strategiei, personal, nu-mi place deloc.
În primul rând, conceptul de dezvoltare poate deranja daca este privit în intelesul sau originar, de crestere, acumulare – spre exemplu, despre ce dezvoltare putem vorbi acum când, dupa 2004, practic avem doua masinarii birocratice imense (daca nu ma însel, ca numar de angajati este egal, în jur de 350 sau 400 de angajati), respectiv Ministerul Justitiei (MJ) si CSM, autoritati care în multe atributii se mai si calca pe picioare, în conditiile în care în 2004 aveam o singura institutie, MJ, care facea treaba, prost si încalcarea independentei, de multe ori, a instantelor si judecatorilor, cu un numar de 350 de angajati. E, am putea vorbi de o crestere calitativa, dar nuanta e prea sofisticata, necesita explicatii în plus s.a.m.d., asa încât personal as renunta la concept.
La fel, este, sau poate fi, deranjanta si sintagma de „justitie ca serviciu public”. Serviciul implica, ca si înteles, un contraserviciu, nu? Adica, daca eu ca slujbaa la stat îmi fac serviciul, pentru asta primesc o remuneratie, altfel nu m-as duce slujbaa. Or, justitia are o cu totul alta menire, si anume de a face dreptate, de a aduce echitate, a privi justitia ca un serviciu în schimbul unui contraserviciu, pe care sa-l faca justitiabilul, e oarecum barbar.
Mai degraba as marsa pe conceptul de modernitate, concept ce defineste adecvarea, continua, la realitate, la ce este actual. Asadar, as fi vazut mai degraba ca fiind corect documentul, din punct de vedere al denominatiei, ca fiind Strategia privind modernizarea justitiei.
Asa cum am spus mai sus, ar exista mari semne de întrebare daca o astfel de Strategie s-ar adopt