La sfârşitul anului trecut, generalul de flotilă aeriană dr Victor Strîmbeanu, comandantul Componentei Operaţionale Aeriene, trăgea semnalul de alarmă în revista Forţelor Aeriene, Cer senin, că din punct de vedere al planului de pregătire în zbor pentru piloţii militari operaţionali ai României, acesta a ajuns în 2009 la un nivel minim istoric.
Generalul din Statul Major al Forţelor Aeriene a subliniat chiar că planul respectiv a fost pentru anul trecut „cu mult sub limita recomandată de aliaţii cu experienţă". Mai mult, înaltul ofiţer a atras explicit atenţia că „aceasta va avea consecinţe negative serioase operaţionale şi poate chiar asupra securităţii zborului în anii următori".
Un om ca generalul Victor Strîmbeanu, care gestionează securitatea spaţiului aerian al României, nu vorbeşte doar ca să se audă, ci a punctat, cu demnitate, situaţia dezastruoasă în care se găseşte Aviaţia Militară.
Într-un stat membru al Alianţei Nord-Atlantice, semnalul generalului ar fi provocat, imediat, dezbateri, audieri şi măsuri din partea decidenţilor guvernamentali, dar şi din partea parlamentarilor din Comisiile de Apărare. În România însă, orice astfel de poziţie verticală este „dizolvată" şi nici măcar colegii cu funcţii importante din Ministerul Apărării Naţionale nu au devenit solidari cu generalul. Astfel, nimeni de la nivelul Statului Major al Forţelor Aeriene şi nimeni de la nivelul Statului Major General şi al MApN nu a avut curajul să vorbească, deschis, despre cauzele care au dus la situaţia surprinsă de generalul Strîmbeanu.
Adevărurile sale, spuse ferm, au fost cosmetizate în explicaţii de genul: „În anul 2009, numărul de ore de pregătire a piloţilor operaţionali s-a situat la un prag limită acceptat de Alianţă, fără a afecta angajamentele asumate".
Şi, ca să fim liniştiţi, mai-marii Armatei ne spun că s-au l
