Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul vrea să reintroducă accizele la produsele de lux

Publicat in Adevarul, miercuri 19 mai 2010 ·

Guvernul intenţionează să reintroducă din 2010 accizele la iahturi, parfumuri, blănuri, arme de vânătoare, bijuterii şi alte produse de lux, asumându-şi astfel riscul unei sancţiuni din partea Comisiei Europene, potrivit Mediafax.

După ce anul trecut, Guvernul a eliminat accizele la produsele de lux, taxe care contravin normelor comunitare, potrivit Comisiei Europene (CE), Executivul ia în calcul reintroducerea acestora. Și asta chiar sub riscul unei sancțiuni din partea CE. Motivul? Accizarea produselor de lux va contribui la micșorarea evaziunii fiscale. Acest aspect este prevăzut în textul proiectului proiectul ordonanţei de urgenţă privind combaterea evaziunii fiscale, care urmează să fie aprobat de Guvern în şedinţa de săptămâna viitoare.

Accizele sunt similare celor percepute până la momentul eliminării, la sfârşitul anului trecut.

Blănurile și parfumurile vor fi taxate

Potrivit textului ordonanței de urgență vor fi din nou accizate confecţiile din blănuri naturale (cu excepţia celor de iepure, oaie, capră) - cu 45%, articole din cristal (15%), bijuteriile din aur şi/sau din platină, cu excepţia verighetelor (10%), produse de parfumerie (între 10 şi 35%), armele şi armele de vânătoare altele decât cele de uz militar (100%), iahturile şi alte nave şi ambarcaţiuni cu sau fără motor pentru agrement (între 5 şi 15%), precum şi motoarele cu capacitate de peste 25 CP destinate iahturilor şi altor nave şi ambarcaţiuni pentru agrement (între 5 şi 9%).

Iahturile destinate sportului de performanță nu sunt accizate

Nu vor fi accizate bărcile cu sau fără motor cu lungime mai mică de 8 metri şi cu motor mai mic de 25 CP, precum şi iahturile şi alte nave şi ambarcaţiuni destinate utilizării în sportul de performanţă.

Vor fi scutite de la plata accizelor şi produsele exportate direct de operatorii ec

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024: Spania a învins Croaţia în primul meci al Grupei B

Mediafax acum 2 ore
Spania a învins Croaţia în primul meci al Grupei B de la Campionatul European de Fotbal din Germania. Partida s-a jucat sâmbătă pe Olympiastadion din Berlin.

Albania a surprins Italia cu cel mai rapid gol din istoria Euro

News.ro acum 45 minute
Albania a marcat cel mai rapid gol din istoria Campionatului European, deschizând scorul după 23 de secunde împotriva Italiei, sâmbătă seara. Cel care a înscris a fost Bajrami. Italia a egalat însă rapit, în minutul 11, prin Bastoni, şi în minutul 1

Accident tragic în Prahova: O femeie de 39 de ani a murit și alte patru persoane, printre care și un copil, au fost rănite

Ziare.com acum 44 minute
Accidentul a avut loc sâmbătă seara, 15 iunie, pe Drumul Național 72, în județul Prahova, după ce o mașină s-a ciocnit cu un TIR. O femeie de 39 de ani a murit şi alte patru persoane, între care un copil, au fost rănite. Accidentul rutier s-a produs

Ministerul Educaţiei oferă informaţii utile pentru elevii care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a/ Ce marcaje sunt permise şi cum pot corecta elevii un răspuns

News.ro acum 3 ore
Ministerul Educaţiei transmite, sâmbătă, informaţii utile elevilor care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a, explicând ce marcaje sunt permise în lucrări şi cum pot candidaţii să corecteze răspunsurile. Evaluarea Naţională pen

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 2 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 57 minute
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 4 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 7 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 7 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Vremea

București
acum

22°
sâm.

16°/27°
dum.

17°/31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

17°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

19°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/25°
lun.

14°/24°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

17°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

16°/28°
mar.

17°/31°