Povestea aceasta este interzisa celor peste 18 ani, ea fiind destinata copiilor neastamparati si le-o spunem atunci cand fac pozne, ca sa-i speriem o data pentru totdeauna. Le-o spunem copiilor pentru ca, desi este adevarata, orice asemanare cu personajul la care va ganditi trebuie sa fie intamplatoare. In fine, povestea este pentru copii deoarece adultii au simtul ridicolului mai pronuntat si nu vor crede niciodata ca cele intamplate aici pot fi adevarate.
Prin urmare, a fost odata ca niciodata un baietel obisnuit, cu par pe cap si cu apucaturi de smecher. Pentru ca s-a nascut in prag de iarna, parintii i-au pus numele Troienel. Copilarind pe malul marii, baietelul cel smecher a invatat de timpuriu sa prinda guvizi si sa scuipe marinareste. Dar principala sa distractie era sa stea ascuns pe dupa stalpii cafenelelor unde acostau batranii lupi de mare si sa deprinda apucaturile acestora.
De la marinarii cei batrani cu pipa in coltul gurii si cu ochii inlacrimati a invatat Troienel sa stea cu-n ochi la 45 de grade, asa, de pamplezir. Aceiasi marinari pe care i-a avut de mic profesori in ale vietii l-au invatat sa bea vartos si sa-i placa femeile din toate porturile. Si ca sa fie tacamul complet, batranii lupi de mare l-au invatat sa mai stearga din cand in cand cate-un dos de laba vreunui ucenic indaratnic. Ei, cu asa bagaj de cunostinte, Troienel nu putea sa-si aleaga alta profesie decat aceea de lup de mare, profesie pe care a practicat-o cativa ani, antrenandu-se temeinic in ale marinariei: taria, femeile si privirea poncisa.
Dovedindu-se un prieten de nadejde al baietilor cu ochi albastri, dupa cateva trasnai maritime, Troienel a fost debarcat intr-o slujba de birocrat undeva in tara institutiilor europene, loc in care a inceput sa prinda gustul puterii. De fapt, in tartacuta cea de-acum plesuva a lui Troienel, se zbenguiau niste ganduri na
