Presa internă scrie despre angajările din instituţiile publice, cum a petrecut românul de miting şi PDL a vândut limba română pentru a rămâne la guvernare. Printre alte subiecte, au apărut primele victime în urma mitingului, iar tăierea salariilor a readus vacanţele cu preţ redus.
Statul taie din salarii, dar face angajări
Senatul, Garda de Mediu, Ministerul Agriculturii sunt doar câteva dintre instituţiile publice care organizează în această perioadă concursuri pentru ocuparea posturilor, potrivit România Liberă. Teoretic, la şapte salariaţi care pleacă (prin concediere, pensionare) dintr-o instituţie din administraţia publică centrală, se poate face doar o singură nouă angajare, potrivit obligaţiilor asumate în relaţia cu FMI.
Tăierea salariilor a readus vacanţele cu preţ redus
Ca să-i convingă pe români să uite de scăderile salariale, agenţii le-au repus pe tapet reducerile. Destinaţiile care au reduceri de înscrieri timpurii în această perioadă sunt Turcia, Bulgaria şi Grecia. „Cine îşi cumpără până pe 30 mai un sejur la un hotel de cinci stele din Antalya plăteşte cu 15% mai puţin decât tariful standard, care porneşte de la 439 de euro/persoană”, susţine Mircea Vladu, preşedinte Prestige Tours, citat de EVZ.
Cum a petrecut românul de miting: hora mitingului şi alergarea pedelistului
După cum s-au desfăşurat ieri ostilităţile, cu dansuri, muzici, surle, trâmbiţe şi o bogată paradă a măştilor, se putea crede că bugetarii s-au prezentat în faţa Guvernului pentru a primi note la impresie artistică. Doar "ambuscada" în care a căzut pedelistul Marcel Hoară, preşedintele Agenţiei Române pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale, a aprins spiritele, scrie Gândul.
Primele victime ale protestului
Ambuscada şi înghesuiala din Piaţa Victoriei au făcut ca 22 de persoane să aibă nevoie