În Spania, planul de austeritate anunţat de premierul socialist José Luis Rodriguez Zapatero a fost lăudat (sau măcar acceptat în termeni rezonabili) în cotidianul de centru-dreapta El Mundo. Premierul şi partidul său scad consistent în sondaje, nu neapărat din cauza crizei, dar – deocamdată – guvernează şi anunţă planuri pentru a face faţă eventualei crize „de tip grec“, asupra căreia se speculează în ultima vreme. În Portugalia, liderii partidului de guvernămînt şi ai opoziţiei şi-au manifestat un fel de solidaritate „de criză“ şi au găsit, minimal, un limbaj comun. Despre Spania şi Portugalia se zvoneşte că ar fi „următoarele“ pe lista ţărilor cu probleme asemănătoare Greciei. Pe ici, pe colo, şi despre România s-a spus ceva asemănător, iar măsurile anunţate de Guvern par să aibă, implicit, acest sens: „ca să evităm dezastrul de tip grecesc, tăiem de pe unde putem“.

„Tăieturile“ au fost anunţate chiar de preşedintele Băsescu şi reluate apoi cu explicaţii şi comentarii. Tonul general e fatalist, subtextele sînt de genul „dacă nu făceam asta, ar fi fost şi mai rău“. Care va să zică, e o fatalitate să stai prost cu bugetul, o lovitură a destinului – nu consecinţa proastei gestionări a banului public. Ce-i drept, preşedintele a amintit şi de cheltuielile nesăbuite din anii trecuţi, dar ca şi cum tot destinul sau providenţa le făcuseră. Liderii partidelor de opoziţie s-au mulţumit să vorbească – din nou – despre incompetenţa Guvernului şi să declare că au soluţii alternative. Nu mă pricep la economie, dar impresia mea este că soluţiile lor sînt de tipul „în loc să tăiem de ici, tăiem de dincolo“. Adică sînt bazate tot pe cîrpeală, pe disperare de moment şi pe lipsa de perspectivă. Dar aceasta e mai degrabă o chestiune tehnică. Problema esenţială este că – din nou – totul se transformă într-o luptă pentru imagine. Comentatorii, editorialiştii şi experţii în c