Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sabin Cutas (INTA) pledeaza pentru acorduri de liber schimb cu statele din Caucazul de Sud

Publicat in Ziua Constanta, joi 20 mai 2010 ·

Strasbourg, 20 mai 2010

Europarlamentarul PSD+PC Sabin Cutaş, membru al Comisiei Parlamentului European pentru comerţ internaţional (INTA), a subliniat joi, în plenul PE, necesitatea elaborării unei strategii a Uniunii Europene pentru Caucazul de Sud, axată pe promovarea creşterii economice, a stabilităţii politice şi a respectării drepturilor omului. El a remarcat că încheierea unor Acorduri de liber schimb cu statele din regiune ar contribui semnificativ la realizarea acestor obiective şi a reamintit importanţa finalizării cât mai rapide a proiectului Nabucco în contextul în care securitatea energetică constituie o preocupare comună a UE şi a regiunii Caucazului de Sud. Intervenţia a avut loc în cadrul dezbaterii raportului Kirilov privind Caucazul de Sud, dosar în care Cutaş a stabilit poziţia social-democraţilor europeni (S&D) din INTA.

Potrivit lui Sabin Cutaş "având în vedere importanţa situaţiei geopolitice a Armeniei, a Georgiei şi a Azerbaidjanului în relație cu UE, cu Turcia în calitate de ţară candidată la aderare, cu Rusia şi cu Iran, elaborarea unei strategii a Uniunii pentru Caucazul de Sud, axată pe promovarea creşterii economice, a stabilităţii politice şi a respectării drepturilor omului, este o necesitate."

"Comerţul constituie unul dintre instrumentele cheie pe care UE le are la dispoziţie pentru realizarea acestor obiective. Încheierea unor Acorduri de liber schimb cu aceste state ar impulsiona investiţiile străine, ar conduce la crearea de noi locuri de muncă şi ar stimula creşterea economică în regiune" a subliniat eurodeputatul român.

"Asigurarea securităţii energetice constituie o preocupare comună a Uniunii Europene şi a regiunii Caucazului de Sud. Cooperarea în domeniul energetic trebuie intensificată, în speţă prin intermediul încheierii cât mai rapide a proiectului Nabucco şi sprijinirii, de către Uniune, a pr

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNAIR anunţă restricţii de circulaţie pentru maşinile mai mari de 7,5 tone cauzate de caniculă / Judeţele vizazte / Excepţii

News.ro acum 40 minute
CNAIR anunţă că, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, se vor institui restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drum naţional, drumuri expres şi autostrăzi din judeţele:

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 2 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum o ora
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Putin promite să susţină Coreea de Nord împotriva SUA: „Un inamic insidios, periculos şi agresiv”

Adevarul acum 23 minute
Vladimir Putin a promis marţi să aprofundeze legăturile comerciale şi de securitate cu Coreea de Nord şi să o susţină împotriva SUA, în timp ce se îndrepta spre această ţară izolată, dotată cu arme nucleare, în prima vizită a preşedintelui rus la Ph

Legea cetăţeniei, modificată în Senat După 10 ani de căsătorie în străinătate, soţul/soţia poate deveni cetăţean român

Ziua Constanta acum 45 minute
Senatul a adoptat şi amendat, marţi, în plen, ca primă Cameră sesizată, un proiect de completare a Legii cetăţeniei, iniţiat de Guvern, care stabileşte că cetăţenia română se poate acorda, la cerere, unei persoane străine care este căsătorită şi con

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 3 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 55 minute
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Bărbat prins în FLAGRANT în timp ce primea 30.000 euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru un teren

Gandul acum o ora
Un bărbat a fost prins în flagrant de procurorii DNA Iaşi în timp ce primea 30.000 de euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru concesionare unui teren. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență. I

Anouk Aimée, actriţa din „La Dolce Vita” şi „Un bărbat şi o femeie” a murit la vârsta de 92 de ani

Mediafax acum 50 minute
Anouk Aimée, considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume, a murit la vârsta de 92 de ani. Manuela Papatakis, fiica ei, a anunţat marţi, pe reţelele de socializare, decesul actriţei. „Împreună cu fiica mea Galaad şi cu fiica mea cea mică,

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

30°
mar.

21°/30°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°