Povestea legii lustratiei este incarcata de paradoxuri amare, care, pana la urma demonstreaza ca ea nu mai poate avea decat o destul de palida valoare simbolica la 20 de ani dupa caderea regimului comunist.
Legea a fost adoptata exact in ziua in care sindicalistii, care cu adevarat disperati, care manipulati, au iesit in strada pentru a protesta fata de masurile de austeritate impuse de rezultatele unor guvernari dezastruoase vreme de aprope 20 de ani. Cine a stat in spatele acestor guvernari, cine a profitat de ele? Exact cei mai nocivi dintre lustrabili.
Acum, unii dintre ei au mai murit si multi nici macar nu mai sunt in politica, ci sunt mari rechini in lumea afacerilor de unde, prin intermediul politicienilor corupti, dreneaza sistematic bugetul. Pe ei lustratia nu-i mai ajunge, nici macar nu mai au nevoie de functii publice unde si-au plantat marionete inatacabile sub aspectul trecutului, dar cu un prezent mai mult decat ticalos. Activi in politica mai gasim doar cativa fosti tineri comunisti si securisti de rangul al doilea sau chiar al treilea.
Adoptam legea lustratiei dupa ce Ion Iliescu, cel mai de seama reprezentat al comunismului supravietuitor, a avut deja trei mandate prezidentiale in care a facut Romaniei tot raul pe care putea sa-l faca. Lustratia il va inaltura de la conducerea unui institut total lipsit de importanta. Nici macar valoare simbolica nu mai poate avea o astfel de lustratie.
Legea adoptata joi a fost initiata de Mona Musca, intre timp devenita ea insasi lustrabila si chiar inlaturata din viata politica pentru colaborarea cu securitatea. De fapt, d-na Musca si jurnalistul Carol Sebastian au fost singurii deconspirati care au platit cu carierele erorile, altfel minore, ale trecutului. Marii securisti, chiar desconspirati, si-au continuat nestingheriti carierele.
Apele s-au amestec
