Ne-am obişnuit cu termenii „Olimpism", „Olimpiade", dar ne-am pus vreodată întrebarea ce sunt şi de unde provin? Provin din vechea Eladă, din Peloponezul Grec, acolo unde în sanctuarul de la Olympia din patru în patru ani se organizau în antichitate Jocurile Olimpice cu caracter local. Orice conflict pe perioada întrecerilor era aplanat şi se instaura „Pacea Olimpică". Întrecerile au fost întrerupte în anul 392 e.n. şi până spre sfârşitul secolului al XIX-lea erau date uitării. Cei care au dat colbul deoparte au fost un grec naturtalizat român, Evanghelie Zappa, care a făcut avere în ţara noastră, şi în mod special pedagogul francez Piere Fredy baron de Coubertin. Acesta din urmă a reuşit ca în amfiteatrul de la Sorbona în 1894 să capaciteze lumea sportului ca Jocurile Olimpice să revină. Şi au revenit cu prima ediţie care a avut loc în martie-aprilie 1896 la Athena. De atunci s-a împământenit perceptul că „important este să participi, nu să câştigi”.

Pe parcurs unele percepte ale lui Coubertin au fost uitate iar cea ce era blamat odinioară, precum profesionismul sau comercializarea întrecerilor au ajuns o modă în zilele noastre. Există uneori o puritate a adevăratului sens al sportului şi acest lucru a devenit pregnant în oraşul de sub Tâmpa.

Braşovul a dat de-a lungul timpului mari valori pe terenurile de sport, de la medaliaţi olimpici, la cei mondiali sau europeni. De la prima medaliată olimpică, Lenuţa Leuştean, şi până în zilele noastre s-au perindat Dumitru Pârvulescu şi Valerică Bularca, Reka Lazăr şi Mihai Covaliu, Cezar Nica, Gabi Kicsid, Iuliana Nako, Ţâcă Ferariu şi Constantin Stere, Mihai Mitrofan, Mihai Ticuşan, Traian Marcu, Tănase Tănase, Silviu Ploieşteanu, David Petrea şi lista ar putea continua la nesfârşit.

Pentru aceasta un grup de mari personalităţi sportive, în frunte cu Dumitru Popescu Colibaşi, Virgil Ludu, Ioan Matei şi alţ