Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MMP Comunicat de presa – 21.05.2010

Publicat in Ziua Constanta, vineri 21 mai 2010 ·

Ministrul Mediului şi Pădurilor László Borbély a avut o întrevedere la Tg-Mureş vineri, 21 mai a.c. cu conducerea societăţii Azomureş. În urma discuţiilor ministrul a precizat că au reuşit să ajungă la o înţelegere cu reprezentanţii combinatului de îngrăşăminte chimice. „Este vorba de finalizarea seriei de discuţii începute încă din luna februarie. Am convenit că se impune realizarea unui plan pe termen scurt şi unul pe termen mediu în ceea ce priveşte retehnologizarea combinatului. Planul pe termen scurt, până la finele anului 2011, presupune o investiţie în valoare de 20 milioane de dolari, prin care se vor reduce drastic emisiile de amoniac şi pulbere" - a declarat László Borbély. Totodată a precizat că până la sfârşitul lunii septembrie reprezentanţii Azomureş vor monta două analizoare automate accesibile online prin care locuitorii din Târgu-Mureş şi din împrejurimi vor putea urmării în permanenţă aceste emisii. Ministrul Mediului Pădurilor a mai anunţat că autorităţile de mediu vor monta la rândul lor analizoare în municipiul Târgu-Mureş, care vor monitoriza imisiile (concentraţiile în aer a amoniacului). În ceea ce priveşte planul pe termen mediu, convenit cu conducerea Azomureş, László Borbély a declarat: „Între 2011-2015 se vor investii 116 milioane de dolari în vederea retehnologizării şi modernizării a mai multor secţii din combinat, având ca rezultat reducerea semnificativă a emisiilor." Ministerul Mediului şi Pădurilor va urmări derularea acestor planuri, luând măsurile necesare ori de câte ori se va impune. DIRECTIA DE COMUNICARE Ministrul Mediului şi Pădurilor László Borbély a avut o întrevedere la Tg-Mureş vineri, 21 mai a.c. cu conducerea societăţii Azomureş. În urma discuţiilor ministrul a precizat că au reuşit să ajungă la o înţelegere cu reprezentanţii combinatului de îngrăşăminte chimice. „Este vorba de finalizarea seriei de discuţii începute înc

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum o ora
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele formaţiei Coldplay, la care a fost invitat şi artistul Babasha, şi alegerile locale: Mi se pare că a avut cel mai sincer discurs politic dintre toţi interpreţii săptămânii

News.ro acum 53 minute
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele susţinute de Coldplay şi alegerile locale, afirmând, în acest context, că a auzit pentru prima dată de artistul Babasha. ”Mi se pare că a avut cel mai

Suedia anunță că un avion militar rusesc i-a încălcat spațiul aerian. Anunțul făcut de autoritățile celei mai noi țări NATO

Ziare.com acum 14 minute
Un avion militar rusesc a încălcat, pentru scurt timp, spaţiul aerian al Suediei, vineri, 14 iunie, la est de insula Gotland în Marea Baltică. Acesta a fost interceptat de radarele suedeze, au anunţat sâmbătă, 15 iunie, forţele armate ale țării nord

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Kevin Campbell, fost atacant al echipelor Arsenal şi Everton, a murit la 54 de ani

News.ro acum o ora
Fostul atacant al echipelor Arsenal şi Everton, Kevin Campbell, a decedat la vârsta de 54 de ani, după o scurtă boală, a anunţat clubul londonez. Campbell a marcat 148 de goluri în 542 de meciuri la opt cluburi de-a lungul carierei sale. Everton a d

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 46 minute
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Învestit preşedinte al Slovaciei, Peter Pellegrini promite că va reuni ţara

G4Media acum o ora
Peter Pellegrini a depus jurământul sâmbătă în calitate de preşedinte al Slovaciei, promiţând că va reuni ţara, care este puternic divizată din punct de vedere politic şi zguduită de tentativa de asasinat asupra premierului Robert Fico în urmă cu o

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 3 ore
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

Kate Middleton, prima apariție publică oficială după ce a fost diagnosticată cu cancer! Avem imaginile zilei!

Cancan acum o ora
În cursul zilei de sâmbătă, 15 iunie 2024, Kate Middleton a marcat o apariție publică memorabilă. Este prima oară când Prințesa de Wales ia parte la un eveniment oficial, după ce a fost diagnosticată cu o boală grea, și anume cancer. Astăzi, soția P

George Simion, liderul AUR, candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României

Ziua Constanta acum 5 ore
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, 15 iunie 2024, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României. ''Sâmbătă, 15 i

Vremea

București
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

26°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°