Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paul Lupoaie aclimatizează molizi la malul Dunării

Publicat in Adevarul, vineri 21 mai 2010 ·

Biologul se mândreşte că a reuşit să înţeleagă mersul naturii şi speră să ajute ca Galaţiul să devină un oraş cu adevărat modern şi din punct de vedere al mediului

Paul Lupoaie s-a îndreptat spre sivicultură imediat după terminarea studiilor. A lucrat prima dată la regia locală de administrare a spaţiului verde, dar apoi şi-a descoperit cu adevărat pasiunea. „În 1997 am ajuns la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii şi de atunci, am rămas aici. Încetul cu încetul pasiunea a devenit din ce în ce mai mare. Acum sunt foarte mândru pentru că am reuşit să cunosc o mare parte din secretele naturii", ne-a mărturist Paul Lupoaie.

„Spaţiul verde din oraşe este mult tributar plantărilor din anii 60-70, din perioada comunistă, când reprezentanţii fostului regim au încercat atunci să împădurească oraşele rapid. Astfel, au plantat specii care cresc repede, dar care poate nu sunt aşa de benefice pentru oraşe. Astfel de specii ar fi şi cele trei specii de plop care produc foarte mult puf şi care se regăsesc mai ales în vechile cartiere ale Galaţiului", ne-a explicat Lupoaie.

Mută molizii la Dunăre

Unul dintre experimentele la care lucrează Paul Lupoaie vizează aclimatizarea molizilor la Galaţi. „În oraş şi în Grădina Botanică sunt specii care s-au aclimatizat foarte bine, însă ele au fost aduse din alte zone. Din conurile acestui soi de brazi au ieşit răsaduri, care acum sunt în al doilea an. Dacă vor continua să se dezvolte normal, putem spune că că am naturalizat molizii şi la Dunăre".

Schimbarea la faţă a Galaţiului

Biologul consideră că în minim 8-10 oraşul nostru poate deveni unul frumos şi sănătos din punct de vedere al mediului înconjurător. „Nu putem schimba totul imediat. Este nevoie de răbdare, perseverenţă şi de puţină pricepere", a mai explicat Lupoaie.

Întrebări şi răspunsuri

Putem scăpa de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum o ora
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 2 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum o ora
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum o ora
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

Incendii de pădure în Turcia: cinci morți și zeci de răniți

G4Media acum o ora
Cinci persoane au fost ucise și alte zeci rănite în urma incendiilor de pădure care au devastat mai multe sate din sud-estul Turciei, a anunțat vineri ministrul Sănătății, citat de AFP. „Cinci persoane au fost ucise și 44 rănite, dintre care 10 grav

Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, din nou, în fața magistraților Judecătoriei Mangalia

Ziua Constanta acum 58 minute
La Judecătoria Mangalia este programat vineri, 21 iunie 2024, un nou termen de judecată în Dosarul 2 Mai, în care Matei-Vlad Pascu este acuzat de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. Ședința de judecată de astăzi va fi prezidată de jude

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum o ora
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Beijingul spune că UE a cerut companiilor chineze de vehicule electrice să transmită un volum ”fără precedent” de date

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a cerut un volum fără precedent de informaţii detaliate despre lanţurile de aprovizionare ale producătorilor auto chinezi, în timpul investigaţiei sale privind importurile subvenţionate de vehicule electrice din ţară, a declarat jo

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum o ora
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment după ce soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa

Mediafax acum o ora
Soldaţii nord-coreeni s-au retras după ce au fost trase focuri de avertisment, a adăugat JCS. Este cel puţin al treilea incident de acest fel în această lună. Armata sud-coreeană a tras focuri de avertisment marţi, după ce zeci de soldaţi nord-coree

Vremea

București
acum

25°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

28°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°