Cam pe vremea asta, in urmă cu zece ani, ne pregăteam cu infrigurare de apariţia primului număr din Ziarul de Duminică. Lansarea a avut loc la Bookarest 2000, târgul bucureştean de carte, pe 26 mai. Incredibil cum s-au scurs anii şi s-au acumulat peste cinci sute de numere...
Ziarul de Duminică a fost de la primul număr un hebdomadar nonconformist, tineresc şi vesel, cu o paginaţie uimitoare intr-o mare de publicaţii mai degrabă terne - e meritul Danei Frăţilă, care a inţeles din prima clipă şi rostul, şi cerinţele acestui ziar, iar după ce a avut grijă de haina lui, a plecat definitiv pe meleaguri extrem de indepărtate.
O gazetă-supliment cultural al celui mai căutat ziar financiar, ai cărui cititori, se presupune mai scorţoşi, l-au imbrăţişat fără rezerve, pentru că le aducea mai aproape o lume minunată. Pe mai toţi i-a surprins asocierea unui săptămânal de cultură cu un ziar financiar. Dar, la o analiză atentă, toate se explicau. Intr-un ziar financiar găseşti informaţii economice, despre valute, burse, comerţ, piaţă in general. Trebuia să ne obişnuim cu ideea că şi cultura e o piaţă - a ideilor, a cărţilor, a tablourilor, a spectacolelor, a actorilor ş.a.m.d. Consumatorul de cultură are nevoie de informaţii bine structurate referitoare la această piaţă, are nevoie să i se ofere criterii valorice şi valori pentru acest domeniu.
Intr-o presă culturală apăsată de poveri financiare, Ziarul de Duminică, infruntând şi el destule dificultăţi, s-a străduit să fie nu doar folositor, ci şi atractiv, nu doar să-şi informeze cititorii, ci şi să le descreţească frunţile.
Din prima clipă, cei care am făcut Ziarul de Duminică am ştiut câteva lucruri fundamentale. Un săptămânal de cultură are in genere o soartă ingrată. Aşteaptă subvenţii din partea unor instituţii ale statului ori ale unor fundaţii sau, atunci când e un supliment, trăieşte p
