FMI nu ne-a acordat imprumutul pentru "a cumpara mincare", ci, dimpotriva, ni l-a acordat pentru a ne putea stringe cureaua. Problema e ca FMI-ul nu a tras pe nimeni la raspundere asupra modului cum au fost cheltuite sumele. Imprumutul a fost negociat, solicitat si gestionat de catre guvernanti. Scadenta, insa, o plateste populatia. Cu virf si indesat! Intrucit capetele mele de rind din saptamina Inaltarii Domnului n-au "trecut neobservate" (in special insertia legata de o viitoare oda satirica inaltata FMI-ului a stirnit citeva comentarii vii), ma simt dator sa vin cu citeva precizari. Nu am nici o aversiune legata de institutia FMI, cum ma acuza un „iesean" de orientare noua. Domnia sa, pe un ton de altfel civilizat, cauta sa ma indrume pe „calea cea buna". Numai ca aceasta cale se dovedeste a fi destul de lunecoasa. Mergind pe ea, putem ajunge mai usor in infern, decit intr-un paradis mai mult sau mai putin discutabil... "Daca facem un exercitiu de logica si adevar, veti fi de acord ca oricine, chiar si dumneavoastra, daca imprumutati cu bani pe cineva care se vaita de foame, veti pune conditia de-a-i folosi pentru a cumpara mincare si nu sa-i joace la ruleta sau sa mearga la fete", la curve adica (n.n.). La prima vedere, logica dupa care se calauzeste "bunul meu iesean" e justa. Ea tine cont mai mult de mentalitate, de bunul simt, dar nu si de realitate. In realitate, functioneaza o alta lege, mult mai simpla si, desigur, mai cinica. E vorba de legea stoarcerii profitului. Imprumuturile pot fi impartite, in mare, in doua categorii: cele care se fac pentru achizitii sau investitii si cele care se acorda pentru acoperirea unor nevoi stringente. Relatia dintre debitor si creditor, de obicei, nu e una justificativa, ci executiv-ultimativa... Sa luam, de pilda, cazul caselor de amanet. Daca cineva isi inchipuie ca pe functionarii de la ghiseu ii intereseaza modul in c