Un apartament vechi din centrul Capitalei, cu o suprafaţă de 110 mp, a fost supus unui proces riguros de renovare, în urma căruia a rezultat un cămin de nerecunoscut. În rândurile următoare vă prezentăm reamenajarea zonei de zi.
Modul în care sunt structurate şi amenajate apartamentele vechi nu mai corespunde nevoilor actuale ale proprietarilor, drept pentru care sunt complet renovate şi recompartimentate. Este şi cazul unui apartament nedecomandat din Bucureşti, care a trecut printr-o serie de transformări pentru a corespunde standardelor actuale de viaţă. De exemplu, livingul din imagini era format din două zone separate prin intermediul a trei uşi de tip glasvand. Acestea au fost eliminate pentru a se obţine o cameră de mari dimensiuni. Totuşi, cele două zone au fost păstrate, primind funcţii diferite: prima a fost amenajată ca dining, iar următoarea ca living.
Peretele care separa camera de zi de hol a fost demolat pe întreaga lungime, iar pe grinda rămasă liberă a fost construită o arcadă din profile metalice şi plăci din gips-carton. O parte din instalaţia electrică a fost introdusă în volumul reprezentat de arcadă, nemafiind necesară săparea şanţurilor în pereţi.
Procesul de renovare a continuat cu eliminarea vechiului parchet din lemn masiv, precum şi înlăturarea straturilor care formau structura de bază a acestuia. A fost necesară turnarea unei şape din ciment şi nisip cu o grosime de 5-8 cm pentru a se obţine o suprafaţă perfect plană. După uscarea şapei a fost montat parchet laminat. Pereţii au fost decopertaţi până la stratul de tencuială, apoi au fost gletuiţi, şlefuiţi şi zugrăviţi cu vopsea lavabilă albă. Uşa care asigura corespondenţa cu vestibulul a fost păstrată la dorinţa proprietarului, dar a trecut printr-un proces de recondiţionare.
Cea de-a doua zonă a camerei de zi a fost amenajată ca living şi comunică d