Ne-am tot săturat de dame de companie siliconate, de puştoaice inculte care pretind ca fac audienţă la televiziune, despre ­fenomenul general al ­imposturii care pune în pericol însăşi ideea de ­feminitate. De aceea din când în când se cuvine să ne aducem aminte de acele femei adevărate ­care au făcut cinste ­acestui neam şi la care orice femeie a zilelor noastre ar trebui cât de cât să se raporteze. Dan C. Mihăilescu a scos anii trecuţi o carte în care vorbea tocmai despre aceste modele, plecând de sus, de la nivelul ­elitei, până jos la nivelul opincii. Avem cu adevărat femei şi nu doar dame. Din cantitate trecem repede în registrul calităţii. Au fost Regina Maria, principesa Ileana, Marta Bibescu, Elena Văcărescu, Alice Voinescu, dar şi Elisabeta Rizea sau Aniţa Nandriş. După o asemenea enumerare e linpede că nu ducem lipsă de modele. Lor le-aş putea adăuga un alt nume, poate mai puţin cunoscut, Olga Greceanu. Am în faţă ultimul număr al revistei Rost, care îi este dedicat. Olga Greceanu este prima femeie care a predicat în Biserică, prima femeie care în lumea ortodoxă, din păcate de multe ori misogină, a fost admisă şi respectată. Anul acesta de altminteri i-a apărut o carte, Meditaţii la Evanghelii, la editura Sophia, cu o prefaţă de Adina Nanu. Olga Greceanu s-a născut în 1890, odată cu Nae Ionescu cum ar veni spus, dar a trăit mult mai mult, trecerea ei dincolo având loc în 1978. A fost atrasă de artele plastice, dar nu într-un sens avangardist, ci iubind tradiţia, canonul, tot ­ceea ce prin reprezentare pune în mişcare Duhul Sfânt şi iubirea de ţară. A traversat infernul cu ochii limpezi şi doar a ­lăcrimat din când în când în faţa ororilor. Dreptul de-a vorbi în ­Biserică i-a fost acordat de Patriarhul Nicodim şi reînnoit de Justinian. Predica acolo unde era invitată. Cum singură mărturi­seş­te,prin anii '60 se ducea luni la ­Biserica dintr-o Zi, marţi la Sf