Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O noua runda de discutii intre PSD si sindicate

Publicat in Ziua Constanta, vineri 21 mai 2010 ·

Conducerea PSD se va întâlni, astăzi, de la ora 12.00, cu liderii confederaţiilor sindicale, pentru discuţii despre măsurile alternative celor anunţate de Guvern.

Vicepreşedintele PSD Constantin Niţă a anunţat, ieri, după o primă întâlnire cu sindicatele, că PSD susţine propunerea PNL de reducere la jumătate a numărului ministerelor şi a agenţiilor guvernamentale, inclusiv reducerea cheltuielilor cu bunuri şi servicii în administraţia publica locală.

Niţă a precizat că prin întâlnirea dintre PSD şi sindicalişti se doreşte să se arate opiniei publice că sunt şi alte măsuri pe care partidele şi sindicatele le pot propune actualului Guvern pentru a înlocui programul de austeritate care nu are nimic de-a face cu cerinţele populaţiei.

Vicpreşedintele PSD a precizat că programul cuprinde două părţi, prima vizând măsurile ce trebuie luate pe termen scurt şi a doua care se referă la măsurile pe termen mediu şi lung şi care are în vedere modificarea Codului fiscal şi trecerea la impozitarea diferenţiată, la măsuri de creştere economică şi de relansare economică cu diverse proiecte.

Printre măsurile propuse de social-democraţi se află "reducerea cheltuielilor cu bunurile şi serviciile la 75%, reducerea numărului de ministere, a numărului de agenţii, a numărului de servicii deconcentrate, trecerea controlului financiar preventiv de la Ministerul Finanţelor la Curtea de Conturi.

Sursa: cotidianul.ro Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | mareste

Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.

Adauga comentariu

Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu

Conducerea PSD se va întâlni, astăzi, de la ora 12.00, cu liderii confederaţiilor sindicale, pentru discuţii despre măsurile alternative celor an

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, în optimile Euro-2024 de pe primul loc - Selecţionerul Slovaciei: România este o echipă puternică, îmi place cum joacă

News.ro acum o ora
Selecţionerul Slovaciei, Francesco Calzona, a declarat, miercuri seară, că România este o echipă puternică, subliniind că îi place stilul de joc abordat de tricolori. "Am vrut să câştigăm grupa şi ne-am descurcat bine în cea mai mare parte a meciulu

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 19 minute
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum o ora
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum o ora
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Zelenski, mesaj pentru naţionala Ucrainei eliminată de la Euro-2024: Aţi luptat pentru ţara noastră / Banner uriaş afişat de fani la meciul cu Belgia pentru un soldat ucis în lupte la doar 21 de ani - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis felicitări echipei naţionale de fotbal pentru parcursul la Euro-2024, Deşi a acumulat patru puncte, naţionala Ucrainei, care a făcut parte din grupe E alături de România, Belgia şi Ucraina, a fost

EURO 2024 Calificarea României în optimi a adus mare bucurie și la Constanța (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Calificarea istorică a echipei naționale de fotbal a României în optimi la Campionatul European, de pe locul întâi în grupa E, a adus o mare bucurie și la Constanța. Fanii s-au strâns în diferite puncte în care s-au amplasat televizoare și ecrane, p

Video Traficul a fost oprit pe Calea Victoriei. Suporterii români sărbătoresc în Piaţa Universităţii

Mediafax acum 2 ore
Pe Calea Victoriei, traficul a fost restricţionat pentru deplasarea suporterilor din Piaţa George Enescu în Piaţa Universităţii. În Piaţa Universităţii s-au adunat suporterii echipei naţionale de fotbal a României pentru a sărbători calificarea în o

Marius Tucă Show începe joi, 27 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 45 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 2 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

22°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°