Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sotia unui fost procuror s-a spanzurat cu o sarma in balcon

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 22 mai 2010 ·

Femeia ar fi făcut o depresie puternică pe fondul crizei economice deoarece urma să i se scadă foarte mult salariul şi, în plus, se temea să nu îşi piardă locul de muncă.

Soţia fostului procuror Octavian Crişan, de la Parchetul Curţii de Apel Oradea, a murit, după ce s-a spânzurat cu o bucată de sârmă în balconul unui apartament pe care cei doi soţi tocmai îl vânduseră, au afirmat, vineri, surse judiciare.

Potrivit surselor, Rozalia Crişan, care era medic generalist şi pediatru, lucra la mai multe şcoli din Oradea şi îi spusese, joi, soţului că, după program, va trece să ia nişte lucruri lăsate din apartamentul pe care cei doi tocmai îl vânduseră.

După câteva ore în care a văzut că nu vine, bărbatul s-a dus după ea şi a găsit-o spânzurată în balcon.

Un echipaj al SMURD chemat de urgenţă nu a mai putut face nimic pentru victimă, aceasta fiind găsită în stop cardio-respirator.

"Femeia avea 52 de ani şi era moartă de câteva ore. Modalitatea aleasă a fost foarte dură, ea folosind o bucată de sârmă", a declarat şeful SMURD Oradea, dr. Hadrian Borcea.

Potrivit aceloraşi surse judiciare, femeia ar fi făcut o depresie puternică pe fondul crizei economice deoarece urma să i se scadă foarte mult salariul şi, în plus, se temea să nu îşi piardă locul de muncă.

Octavian Crişan s-a pensionat din cadrul Parchetului Curţii de Apel anul trecut.

Sursa: realitatea.net

Femeia ar fi făcut o depresie puternică pe fondul crizei economice deoarece urma să i se scadă foarte mult salariul şi, în plus, se temea să nu îşi piardă locul de muncă.

Soţia fostului procuror Octavian Crişan, de la Parchetul Curţii de Apel Oradea, a murit, după ce s-a spânzurat cu o bucată de sârmă în balconul unui apartament pe care cei doi soţi tocmai îl vânduseră, au afirmat, vineri, surse judici

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România preia comanda unei grupări navale NATO până la finalul anului. Unde își desfășoară misiunea

Ziare.com acum 12 minute
România va prelua până la finalul anului comanda unei grupări navale NATO. Pentru a doua oară în patru ani, comanda SNMCMG-2 va fi preluată de Forţele Navale Române, au anunțat acestea miercuri, 19 iunie. Misiunea desfășurată vizează lupta contra mi

Coduri galben şi portocaliu de caniculă în România. Temperaturi de până la 37 de grade şi nopţi tropicale

Mediafax acum 47 minute
Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată ţara. În nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea continentală, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 35 de

Familie din Cluj-Napoca, găsită moartă lângă piscina gonflabilă / Fiul de 42 de ani şi părinţii erau în costume de baie / Se pare că este vorba despre o improvizaţie electrică

News.ro acum 2 ore
O familie formată din trei persoane, fiul de 42 de ani şi părinţii, care locuiau în Colonia Sopor, judeţul Cluj, a fost găsită moartă lângă piscina gonflabilă din curte. Potrivit gazetadecluj.ro, cele trei persoane, îmbrăcate în costume de baie, au

Studiu: Românii sunt tot mai interesaţi să cumpere o locuinţă

Mediafax acum 55 minute
Intenţia de a cumpăra o locuinţă în următoarele 12 luni este aproape de nivelurile din perioada 2006-2008, conform unei analize recente Colliers bazată pe datele Eurostat pentru piaţa imobiliară din România. Aceasta arată o revenire semnificativă a

Meteorologii anunţă că valul de căldură se extinde în întreaga ţară / Cod galben şi cod portocaliu în cea mai mare parte a ţării, miercuri şi joi

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă că valul de căldură se extinde în întreaga ţară, fiind emis cod galben şi cod portocaliu în cea mai mare parte a ţării, miercuri şi joi. ”Valul de căldură se va extinde în toată ţara. În nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare p

Un tânăr de 22 de ani a decedat, după ce a intrat cu autoturismul sub un camion, pe Autostrada A1

Ziare.com acum 2 ore
Un tânăr de 22 de ani a decedat în noaptea de marți spre miercuri, pe autostrada A1, sensul de mers Sibiu Sebeș. În timp de conducea un autoturism, acesta a intrat în coliziune cu un autocamion parcat regulamentar, arată Alba24.ro. Accidentul rutier

Intervenţie în premieră la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, la un pacient oncologic - amputaţie de rect prin abordare laparoscopică

News.ro acum 40 minute
O intervenţie în premieră a fpst realizată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, la un pacient bolnav de cancer rectal.

Publicitatea la ţigări electronice, inclusiv de tip Vape şi dispozitive cu tutun încălzit, interzisă

Pagina de media acum o ora
Foto: Pexels Deputaţii au adoptat proiectul legislativ care interzice publicitatea la ţigarete electronice, inclusiv a celor de tip Vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit. Legea merge la promulgare, anunţă News.ro. Publicitate „Se inte

Prognoză meteo specială pentru Capitală: 38 de grade şi disconfort termic accentuat

Mediafax acum o ora
Meteorologii anunţă în prognoza specială pentru Bucureşti, valabilă miercuri şi joi, între 36 şi 38 de grade. Indicele temperatură umezeală va depăşi pragul critic.

Bacalaureat 2024: Examenul continuă cu evaluarea competențelor digitale

Ziare.com acum 3 ore
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat va continua miercuri, 19 iunie, cu evaluarea competenţelor digitale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine, miercuri şi joi, şi proba pr

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

29°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°