Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV / Comoara de pe Bastionul Bethlen va fi expusă publicului

Publicat in Adevarul, duminică 23 mai 2010 ·

O relicvă din anul 1627, care face referire la Cetatea Oradea, a fost restaurată în trei ani. După aproape un an de la demararea lucrărilor de restaurare, o placă comemorativă, veche de 400 de ani, este redată orădenilor.

Din informaţiile pe care le-au avut la dispoziţie istoricii, s-a aflat că bastionul sud-vestic a purtat ani de-a rândul denumirea „Bastion de pământ”. Decenii de-a rândul acesta a fost constituit doar din pământ şi întărit la exterior cu nuiele.

Însă Bastionul Bethlen are o caracteristică aparte. Aici s-a descoperit singura piatră comemorativă a Cetăţii Oradea, care s-a păstrat aproape în întregime. Doi specialişti, din Cluj Napoca şi Alba Iulia, au lucrat şase luni la restaurarea ei.

În numele prinţului

„Măsurătorile au început în 2007, iar din decembrie 2009 ne-am apucat de lucru. Am demontat piesele deteriorate şi le-am dus într-un atelier. Am recondiţionat acele bucăţi care ar fi trebuit înlocuite, marginile. Originalele le-am curăţat şi le-am folosit apoi la restaurare”, a spus Zoltan Kiss, unul dintre meşterii în piatră care au lucrat la proiect. Piatra cu pricina datează din anul 1627 şi poartă însemnele principelui Bethlen Gabriel, considerat al doilea mare întemeietor al Cetăţii. De numele său se leagă două corpuri importante ale edificiului renascentist: Palatul Princiar şi Bastionul de sud-vest.

Inscripţii latine

În procesul de restaurare, cei doi sculptori au folosit metode tradiţionale de prelucrare a pietrei. Aceştia au depus o muncă titanică, pentru că unele bucăţi din piatra fasonată au fost aproape sfărâmate. „Am folosit metoda cu tuşeu de dălţi pentru unele elemente din piatră. Altele au fost recondiţionate adică la faţa locului. Au lipsit pasaje importante din inscripţiile latine, iar din această cauză nu am reuşit să le restaurăm în totalitate. Dacă le-am fi aşezat după c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 33 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Alina Gorghiu: Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din guvernul PSD-PNL

Mediafax acum 47 minute
Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din Cabinetul acesta în care guvernul e PSD -PNL, spune Alina Gorghiu, la o acţiune electorală în Piteşti. Ea exclude o colaborare PSD-PNL în judeţul Argeş.

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum 57 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°