Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incident la un hotel de lux din Mamaia (video)

Publicat in Ziua Constanta, luni 24 mai 2010 ·

Aseară, în jurul orei 23.00, o turistă a încercat să-şi arunce fetiţa de la etajul doi al hotelului Comandor din Mamaia. Pompierii au intervenit şi au salvat copilul. Femeia şi-a luat fetita de patru ani în braţe şi a scos-o pe geam. Câţiva turişti aflaţi în hotel au observat şi au sunat imediat la 112.

"O scosese pe fetiţa dânsei pe balustrada balconului şi încerca să o arunce, copilul plângea, ţipa...(...) Am intervenit prin camerele alăturate, am intrat in balcon, am reuşit să salvăm şi persoana respectivă... şi doamna, şi copilul acesteia", a declarat locotenent George Niculae de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea.

Poliţia a condus-o apoi pe mamă la Spitalul judetean de Urgenţă Constanţa, însă nu au putut afla motivele care au împins-o pe femeie să recurgă la acest gest. Intervievată de reporteri, ea a spus că a vrut să arunce copilul pentru a-l apăra "ca să nu-l atunce alţii". Întrebată cine ar fi vrut să-l atunce,femeia a spus că "cineva care l-a speriat" şi a adăugat că trebuie să apere multă lume, "tot poporul român", dar nu are voie să vorbească, pentru că "e protocol pentru România şi toate statele lumii" şi în cazul în care vorbeşte, va fi omorâtă, va fi împuşcată.Femeia a ajuns în cele din urma la Spitalul de Neuropsihiatrie de la Palazu Mare.

Poliţia dar şi inspectorii de la direcţia pentru protecţia copilului au deschis anchete iar femeia riscă să fie decăzută din drepturile părinteşti.

This text will be replaced  

Vom reveni. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | mareste

Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.

Adauga comentariu

Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu

Aseară, în jurul orei 23.00, o turistă a încercat să-şi arunce feti

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 România va întâlni în optimi Olanda. Programul complet din această fază a întrecerii

Ziua Constanta acum 27 minute
La capătul ultimelor două partide din faza grupelor Campionatului European de fotbal din Germania, din grupa F, Cehia – Turcia 1-2 și Georgia – Portugalia 2-0, echipa națională a României și-a aflat adversarul din optimile competiției. Clasată pe lo

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum o ora
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 32 minute
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 37 minute
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 2 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

EURO 2024 Calificarea României în optimi a adus mare bucurie și la Constanța (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Calificarea istorică a echipei naționale de fotbal a României în optimi la Campionatul European, de pe locul întâi în grupa E, a adus o mare bucurie și la Constanța. Fanii s-au strâns în diferite puncte în care s-au amplasat televizoare și ecrane, p

Video Traficul a fost oprit pe Calea Victoriei. Suporterii români sărbătoresc în Piaţa Universităţii

Mediafax acum 2 ore
Pe Calea Victoriei, traficul a fost restricţionat pentru deplasarea suporterilor din Piaţa George Enescu în Piaţa Universităţii. În Piaţa Universităţii s-au adunat suporterii echipei naţionale de fotbal a României pentru a sărbători calificarea în o

Marius Tucă Show începe joi, 27 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 3 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Vremea

București
acum

25°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

22°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

21°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°