Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vremea se încălzeşte în toată ţara

Publicat in Romania Libera, luni 24 mai 2010 ·

S-au mai adăugat câteva grade şi la temperaturile dinainte de răsărit, aşa că am încpeut ziua cu valori între 5 şi 15 grade. Debut termic promiţător. Simţim de altfel în toate regiunile ţării o uşoară încălzire, mai ales în sud şi sudest, potrivit Realitatea.net.

Amiaza ne va aduce, deci, în nord şi centru temperaturile de 18-19 grade, dar mercurul va atinge şi 26 de grade în mai însoritele regiuni din sudestul ţării. Cât despre ploi, mai sunt mâine prezente în vest, centru şi nord, dar în rest, sunt izolate. Spre seară, apar averse de ploaie şi în Oltenia şi Muntenia, unde şi vântul s-ar putea să prindă putere.

Marţi începe să miroasă a vară timpurie în tot sudul ţării. Iese soarele, aversele vor fi doar pe arii mici, mai mult după masa, la deal şi la munte. În nord, nordvest şi centru, vremea însă rămâne închisă, cu ploi şi descărcări electrice, posibil chiar şi căderi de grindină. Termic însă vremea se îndreaptă. 18-19 grade se mai înregistrează doar în Maramureş, dar în rest maximele urcă la 25 de grade la Arad şi Craiova, ca şi la Constanţa sau Iaşi 27 de grade însorite în Bucureşti şi chiar 28 în Călăraşi, Giurgiu şi Focşani.

Miercuri vremea e încă şi mai caldă. Cele mai mici valori vor fi de 21-22 de grade în estul Transilvaniei, în timp ce la Oradea, Sibiu şi Bacău se ating 26. Încă şi mai cald în sudest, cu 29 de grade în Bucureşti şi chiar 31 spre Turnu Severin şi Giurgiu. Cât despre nori aducători de ploaie, se mai arată doar local prin centrul şi nordvestul ţării.

S-au mai adăugat câteva grade şi la temperaturile dinainte de răsărit, aşa că am încpeut ziua cu valori între 5 şi 15 grade. Debut termic promiţător. Simţim de altfel în toate regiunile ţării o uşoară încălzire, mai ales în sud şi sudest, potrivit Realitatea.net.

Amiaza ne va aduce, deci, în nord şi centru temperaturile de 18-19 grade, dar mercurul va atinge şi 26 d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum 42 minute
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 3 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 24 minute
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 4 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Macron soseşte în Germania, în prima vizită de stat din ultimii 24 de ani, în plină campanie în vederea alegerilor europene

News.ro acum 2 ore
Preşedintele frabcez Emmanuel Macron a sosit duminică în Germania, într-o vizită de stat de trei zile în vederea reafirmării forţei cuplului franco-german şi încercării depăşirii unor diferende în marile dosare europene, de la Războiul din Ucraina ş

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Kremlinul îşi extinde controlul din ce în ce mai mult asupra cerealelor ruseşti tocmai când preţul grâului explodează (analiză)

G4Media acum 49 minute
Statul rus îşi extinde controlul asupra unei părţi din ce în ce mai mari din industria cerealelor, ceea ce ar putea să îi confere puteri sporite asupra exporturilor, tocmai într-un moment în care se intensifică îngrijorările cu privire la aprovizion

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum 3 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 7 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

20°
dum.

15°/20°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°