Ratacind printr-o lume perfect absurda si aberanta, Antoine Roquentin mai are, totusi, o speranta: creatia. La sfirsitul romanului, el planuieste sa scrie o poveste "frumoasa si dura ca otelul". Aceasta poveste ii va face pe oameni "sa se rusineze de existenta lor". Greata, romanul lui Jean-Paul Sartre din 1938 (tradus de Marius Robescu si retiparit de curind la Editura RAO), este, in primul rind, o analiza a anxietatilor omului modern. Un ins isi noteaza, pentru a se lamuri (daca acest lucru este posibil), existenta derizorie, faptele de zi cu zi, dezgustul...
Antoine Roquentin a calatorit o vreme prin Europa Centrala, Africa de Nord si Extremul Orient. Oprit la Bouville, vrea sa scrie o carte (o biografie) despre ispravile unui personaj enigmatic si ridicol, marchizul de Rollebon. Pina la urma, renunta pentru ca faptele si, in general, biografia marchizului nu se leaga. Exista lacune in informatiile despre Rollebon pe care Roquentin nu poate sa le acopere. Observatiile asupra marchizului sint dublate de reflectii cu privire la sine. Roquentin consemneaza in jurnal "cu grija si in cele mai mici amanunte" tot ceea ce i se intimpla. Evenimentele sint, desigur, neinsemnate: elaboreaza capitolul al XII-lea din biografia marchizului (care se refera la sederea lui Rollebon in Rusia), frecventeaza cafeneaua Mably si observa minutios ritualul dezolant al masticatului, viziteaza galeria de tablouri a muzeului din Bouville, unde sint imortalizate in portrete sugestive toate notabilitatile orasului, isi analizeaza gesturile, sentimentele, reactiile si constata ca lumea pe care o locuieste este sordida. In acest cvasi-desert existential, Roquentin este lovit de greata: "a venit murdaria. Greata... o simt pretutindeni. Se confunda cu cafeneaua, eu ma aflu in ea". Din acest moment, protagonistul romanului va cauta sa-si explice "revolta trupului, ceea ce se numeste greata".