Pentru cei care iubesc intelepciunea si umbla in cautarea ei, este clar de ce nu poate exista in lume o intalnire/relatie profunda a oamenilor.

Heidegger a elucidat aceste lucruri cat se poate de limpede. Filozofia lui, poate cea mai valoroasa din cate s-au scris pana acum, are la baza o alta abordare. Daca de obicei filozofiile "cad" in tentatia de a oferi constructii si metafizici explicative, Heidegger se bazeaza pe deconstructie. El nu creeaza un sistem ci le diseca cu precizie pe cele pe care le gaseste in lume sau in afara ei. A inceput cu filozofia, pana la cea contemporana lui, dar a reusit si sa explice, de exemplu decat fericitul Augustin, ce inseamna caderea si un laolalta autentic.

Ce inseamna in lume? Principalul simbol al ei este impersonalul "se". El este cel care scrie normele dupa care oamenii se misca in lume, el ii scapa de responsabilitate si ii izoleaza pe cei care indraznesc sa gandeasca singuri si sa aiba propriile norme de viata.

A fi in lume inseamna sa te predai impersonalului, sa asculti de normele lui, sa iti construiesti viata imitand modul de viata al altora sau preluand fara cercetare idei, atitudini si proiecte de viata. Sa ai ca principala stare afectiva preocuparea (de a face, ca asa se face, de a avea ca si altii au, etc.), si sa fii lipsit de grija fata de consecintele ultime ale modului de viata ales.

Sa iti pese doar de tine, de dorintele, de proiectele, de imaginea, de situatia ta, si sa nu iti faci prea multe griji in legatura cu relatiile tale, cu profunzimea si autenticitatea lor. Sa traiesti ca rob al trecutului, lasand o dorinta avuta inainte sa domine prezentul si sa se foloseasca de alti oameni ca de niste mijloace prin care ea poate sa se implineasca.

Sa fii preocupat permanent de propria imagine, nefericit ca adesea e sifonata sau ca bucatile din care e constru