…ca lui Traian Basescu ii place sa se joace cu focul, stim. Si mie-mi place. Si mie-mi place sa fac gesturi care socheaza, care obliga oamenii sa iasa din anumite sabloane de gandire. Diferenta dintre noi e ca eu nu sunt presedintele Romaniei. Mai mult, nu sunt presedintele Romaniei intr-o perioada in care soarta tarii se joaca pe muchie de cutit.
[Nota: nu obisnuiesc sa postez in nestire, dar uneori ma sufoca indignarea si trebuie sa rabufnesc. Om si eu.]
Sa recapitulam: Traian Basescu, tatal, spune ca nu a fost de acord cu decizia Elenei Basescu de a candida la Parlamentul European, dar – tata fiind – ce poate sa mai si faca atata vreme cat ea candideaza ca independenta? Traian Basescu, presedintele, iese in fata poporului roman (si folosesc aici termenul in intelesul clasic, de popor conceptual:) si-i cere sa se sacrifice. Dupa care, “Excelenţa Sa, Domnul Traian Băsescu, Preşedintele României, şi soţia sa, Doamna Maria Băsescu, ne vor face onoarea de a fi naşii de botez ai micuţului prinţ“, se arată în invitaţia unui cuplu jenant pentru orice om de bun simt.
Inteleg: orice copil trebuie botezat. Orice copil are nevoie de nasi. Asa ceva nu se refuza - daca nu se intampla ca esti si presedintele Romaniei. Imi imaginez ca aceasta cerere de nasit n-a fost singura. Imi imaginez ca multi si l-ar dori pe presedinte nasul copiilor. Evident, unele dintre cereri sunt refuzate. Prin urmare, scuza ca “orice copil trebuie nasit” nu tine. Cand vine vorba despre printisorul Carol-Ferdinand, lucururile se complica exponential, pentru ca aici nu mai vorbim despre un copil ci vorbim despre diplomatie. Nimeni, nici macar Traian Basescu, nu-si imagineaza, nadajduiesc, ca presedintele chiar va fi parintele spiritual al copilului.
[Disclaimer: Sunt si eu nas si nu m-am achitat cum se cuvine de aceasta indatorire. Incerc sa schimb aceasta stare de fapt de care