În anul 1140, ducele Wolf de Bavaria, intră în conflict cu suveranul din Swabia, ducele Frederick. Conflictul s-a transformat în confruntare armata, aşa încât a fost nevoit să intervină regele Konrad al Germanie. Întrucât regele era frate cu Frederick, înterveni în favoarea acestuia, obligând pe ducele Wolf, să bată în retragere. Neputând să facă faţă armatelor regale, ducele hotărâ să se închidă în propriul castel din Weinsberg. Frederick împreună cu fratele său, împăratul Konrad, au asediat castelul, convinşi că mai devreme sau mai târziu, prinţul bavarez va ceda şi va fi pedepsit exemplar.

Asediul dură multă vreme şi puse pe ducele Wolf la grea încercare. În cele din urmă îşi dădu seama că era imposibil să mai reziste, aşa că, vrând să scape măcar femeile şi copii, hotărâră să se predea. În timp ce făceau pregătirile de predare, femeile din castel au luat legătura cu regele Konrad, cerându-i să îi promită că va lăsa toate doamnele să meargă unde vor dori. În plus, cereau să li se permită să ia cu ele tot ce au mai valoros, atât cât puteau duce în braţe.

Regele acceptă condiţia şi în curând porţile castelului au fost deschise. Aşa cum era stabilit în acord, ieşiră întâi femeile. Arătau ciudat; şi spre mirarea ducelui Frederick şi a regelui Konrad, nu purtau bijuteriile şi aurul din castel. Fiecare îşi ducea în spate propriul soţ, pe care spera în felul acesta, să il scape de mânia suveranilor.Miscaţi de gestul femeilor, cei doi învingători au făcut pace cu ducele de Bavaria, lăsându-l să domnească mai departe. De atunci castelul a fost supranumit, Castelul Weibertreue, adică „locul unde femeile au fost fidele".

Realitatea este că uneori trebuie să ne ducem tovarăşul în spate; dar nu-l putem duce în spate, dacă mai întâi nu l-am luat în braţe. Sau altfel spus: nu-l poţi lua în spate dacă mai întâi nu l-ai luat în inimă. Aşa dar, nu