Într-o situaţie extremă este şi echipa a doua a clubului care va afla astăzi daca va fi programată pentru meciul cu CS Viscofil, restanţă din etapa a XXVII-a a Ligii a III-a, Seria C2
FC Farul atârnă de un fir de aţă. După ce nu a fost programat în meciul cu CSM Râmnicu Sărat, clubul constănţean va fi exclus din campionat la sfârşitul acestei săptămâni în cazul în care patronii nu vor rezolva problema restanţelor financiare către jucători.
Viitorul clubului fanion al Dobrogei va fi decis în această săptămână. Gruparea de la malul mării are datorii de aproximativ 75.000 de euro, numai către jucătorii care au depus memorii la Federaţia Română de Fotbal. Deşi a mai primit o şansă atât de la jucătorii care au de primit bani, cât şi de la Federaţia Română de Fotbal, care a lăsat echipa să joace în campionat, comisiile federale par hotărâte să nu mai dea nici o şansă echipei de pe litoral. Astfel, după neprogramarea din meciul cu Râmnicu Sărat, Farul riscă să fie exclusă din campionat în cazul în care nu se vor plăti restanţele către Paşcovici, Şchiopu, Barbu, Rusmir şi Rastovac, iar odată cu excluderea din liga secundă, inevitabil va veni şi desfiinţarea clubului. Semnalele din partea conducerii nu par a fi optimiste, declaraţia patronului Giani Nedelcu spunând totul despre soarta clubului: „Jucătorii trebuie să înţeleagă că dacă ne desfiinţăm nu mai au posibilitatea să-şi recupereze banii". Astfel, se pare că sunt şanse puţine ca problemele de ordin financiar să fie rezolvate în această săptămână. Într-o situaţie şi mai gravă este echipa a doua a clubului care activează în Liga a III-a. După ce vineri nu a fost programată pentru meciul cu ACS Berceni, formaţia pregătită de Florin Motroc este posibil să fie exclusă astăzi din campionat, în cazul în care nu se vor rezolva problemele de la club. „Federaţia ne-a dat termen de plată până luni, încercăm de azi să